|
|
|
Elevii Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava s-au distrat joi seara, la Balul Bobocilor, ca în America anilor ‘60, călătorind imaginar, în timp şi spaţiu, pentru a vedea
Acoperişul unei case, cuprins de flăcări din cauza coşului de evacuare a fumului |
Anchetă parlamentară la privatizarea sistemului energetic |
Au luat 20.000 de euro din bancă, cu acte false |
Bătrână găsită arzând de vie, în camera ei |
Bolnavii cronici îşi vor alege o singură farmacie de la care îşi iau tratamentul |
Căruţă scoasă de pe drum şi aruncată în şanţ, de un autoturism scăpat de sub control |
Câştigul mediu pe salariat la aeroport scade în 2010 cu 5,6 lei |
Comemorarea victimelor războiului din Transnistria, la Suceava |
Concurs de fotografie pentru reprezentarea Bucovinei în Parlamentul European |
„Cupa 8 Martie” la şah şi-a desemnat câştigătorii |
„D’ale carnavalului”, pe scena suceveană |
Deşeuri medicale periculoase, la îndemâna oricui, în curtea Serviciului de Ambulanţă |
Doi puştani de 17 ani, autorii furtului de 8500 de lei din Oficiul Poştal Vicovu de Jos |
Expoziţie Iser cu 39 de lucrări, la debutul „Paştelui în Bucovina” |
Hoţi din maşini, prinşi în urma unor percheziţii domiciliare |
Locuri de muncă în instituţiile europene |
Numărul disponibilizărilor din judeţ, în scădere în luna martie |
O bătrână, o tânără şi doi bărbaţi, dispăruţi fără urmă |
Program de poezii, dans şi muzică, la Muzeul de Istorie |
„Şoferul era băut”, povesteşte singurul supravieţuitor al terifiantului accident de la Brăieşti |
Subvenţiile agricole nu vor fi acordate pentru terenurile nelucrate |
Sute de hectare de terenuri, validate în ultima şedinţă a Comisiei judeţene de fond funciar |
Zeci de reclamaţii privind nerespectarea garanţiilor la produsele de folosinţă îndelungată |
Mîrza acuză starea proastă a drumurilor judeţene |
„Suceava este într-un haos al străzilor desfundate” |
Antonescu, reales preşedinte al PNL |
Noua echipă de conducere a AJF îl va avea în frunte tot pe Aurel Daicu |
Rapid, în pierdere mare de turaţie |
Sucevenii s-au calificat la turneul de baraj pentru promovare |
Universitatea a câştigat fără probleme pe terenul ultimei clasate |
Universitatea II a pierdut la un gol în faţa celor de la CSM Focşani |
Dinamo, remiză acasă cu ultima clasată |
HCM Constanţa, înfrângere în ultimul meci al grupei A din Liga Campionilor |
Oltchim s-a calificat în semifinalele Ligii Campionilor |
4.000 de angajaţi de la CFR vor rămâne astăzi fără serviciu |
Guvernul nu ia în calcul pe termen mediu îmbunătăţirea gradului de colectare a impozitelor |
Mazăre spune că a fost redeschis dosarul în care era cercetat pentru utilizarea de însemne naziste |
Minus 21 de grade Celsius la Joseni |
Premiul de peste 1,7 milioane de euro la Loto 6/49 a fost câştigat |
Sindicatele din învăţământ se pregătesc de greve |
08 Martie |
Duminicile din Postul Mare |
Postul, o cură de sănătate (I) |
Citroën Survolt, conceptul anului la Geneva |
Opel a lansat noua generaţie Meriva |
Renault Wind aduce un suflu nou în segmentul decapotabilelor |
Seat Ibiza intră în clubul familiştilor cu noua versiune Sport Tourer |
Un simplu test de salivă poate prezice riscul de orbire |
Eurovision 2010 - Paula Seling şi Ovi reprezintă România |
Sandra Bullock a primit Zmeura de Aur pentru cea mai proastă interpretare feminină |
Stevie Wonder a primit Ordinul Artelor şi Literelor în grad de Comandor |
Fiul de 11 ani al preşedintelui azer, proprietarul mai multor vile de lux la Dubai |
James Cameron, acuzat că a plagiat scenariul de la Avatar |
Zece sfaturi pentru a avea o căsnicie fericită |