Reprezentanţii grupărilor înscrise în campionatul judeţean s-au întâlnit sâmbătă la restaurantul Zamca pentru a vota conducerea Asociaţiei Judeţene de Fotbal pentru următorii patru ani. Din cei 68 de delegaţi cu drept de vot au fost prezenţi 62, pe lista absenţilor înscriindu-se reprezentanţii cluburilor FC Pojorâta, Fagga Pârteştii de Jos, Viitorul Adâncata, Foresta Râşca, Larix Dornişoara şi Călimani Şaru Dornei. La Adunarea Generală a AJF n-au mai ajuns nici delegaţii grupărilor Constructorul Dărmăneşti şi Eusadi Negostina, formaţii care au depus cu ceva timp în urmă cereri de retragere din campionatul Ligii a V-a.
Dacă alegerile pentru desemnarea preşedintelui Asociaţiei Judeţene de Fotbal nu au avut practic nici o necunoscută, întrucât Aurel Daicu nu a avut contracandidat la adjudecarea unui nou mandat, scrutinul pentru alegerea celor trei vicepreşedinţi a avut parte de puţin suspans. Conform previziunilor celor prezenţi, cele mai multe voturi a reuşit să adune şefa arbitrilor din judeţ, Lilioara Grămadă, 49, care a fost urmată de Mişu Szekely, preşedintele grupării Dorna Vatra Dornei, cu 39 de voturi. Ultimul post de vicepreşedinte a fost câştigat de Vasile Bejenaru din Siret, care a reuşit să adune 29 de voturi.
Ghinionistul zilei poate fi considerat fostul fotbalist sucevean Florin Cristescu, care a ratat funcţia de vicepreşedinte pentru doar trei voturi lipsă. Pe locurile 5 şi 6 în preferinţele alegătorilor s-au clasat Iosif Lucaci, cu 22 de voturi, şi Dumitru Antoniu, cu 18 voturi. Alături de Aurel Daicu, Lilioara Grămadă, Mişu Szekely şi Vasile Bejenaru, în Biroul Executiv au mai fost cooptaţi Dorel Bilan (Avântul Frasin), ca reprezentant al grupărilor din Liga a IV-a, Manuel Costache (Bucovina Frătăuţii Noi), ca reprezentant al echipelor din Liga a V-a, Radu Caşuba, ca reprezentant al fotbalului de sală şi feminin, dar şi Anton Buruiană şi Bogdan Agafiţa, care au fost reconfirmaţi în funcţiile de trezorier şi respectiv secretar al Asociaţiei Judeţene de Fotbal.
Ca priorităţi pentru următorii patru ani, noua echipă de conducere a AJF Suceava şi-a propus să strângă relaţiile cu autorităţile locale în vederea modernizării stadioanelor din judeţ, să promoveze cât mai mulţi arbitri în loturile divizionare, să înfiinţeze un campionat judeţean de fotbal în sală şi o echipă de fotbal feminin, care să reprezinte judeţul în întrecerea naţională.
( 8 mar 2010, 11:21:01