|
|
|
Elevii Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava s-au distrat joi seara, la Balul Bobocilor, ca în America anilor ‘60, călătorind imaginar, în timp şi spaţiu, pentru a vedea
32 de primării sucevene transportă gunoaiele în Neamţ şi Botoşani |
Ambulatoriul modernizat al Spitalului de Urgenţă nu va putea fi vândut cinci ani |
Apa sucevenilor, mai scumpă cu 10% |
ASIROM VIG lansează RCA-ul de vară în ritm de premii |
Bătrâni înşelaţi de comercianţi ambulanţi de etnie romă, veniţi din alte judeţe |
CJ scoate la licitaţie terasa din Parcul Central al municipiului Suceava |
Comisia Europeană a aprobat plăţile SAPARD pentru România |
Craniu de om, descoperit într-o grădină din Burdujeni-sat |
Doi pietoni, accidentaţi pe zebre, în câteva ore |
Îmbulzeală pentru posturile de jandarmi |
La „beci” pentru tâlhărie şi furt |
Mamograful şi Axiomul de la Spitalul Suceava, date ieri în folosinţă |
Maşini spălate numai cu apă de la puţ şi patrule pe jos, măsuri anti-criză la Jandarmerie |
Onofrei vrea să elimine ambiguitatea legislativă din zona proiectelor cu finanţare europeană |
Peste 2.000 de dosare depuse în prima zi de înscriere la facultate |
Poliţiştii de la Stulpicani arestaţi pentru fapte de corupţie cer să fie cercetaţi în libertate |
Pompele benzinăriilor mici, aspirator de bani negri |
Program limitat la Transfuzii, din cauza căldurii |
Purtată peste 18 ore între patru spitale, pentru o banală intoxicaţie cu ciuperci |
Rădăuţenii nu vor mai avea apă caldă de săptămâna viitoare |
Reprezentanţa pe Moldova a Ministerului Turismului va funcţiona în Casa Prieteniei |
Sabotaj la iluminatul public al Sucevei |
Terenurile Termica, mărul discordiei din Consiliul Local Suceava |
Tir rămas cu roţile înfipte în pământ, pe o stradă din Burdujeni-sat |
Echipamentul şi modernizările la stadion, din sponsorizări |
Primăria Suceava a renunţat la acţiunile de la FC Cetatea Suceava |
Bute îşi apără titlul mondial în noiembrie |
Pe Lucescu îl lasă inima. A suferit un preinfarct. |
Suceveanul Maftei va juca în Liga Campionilor |
Ceasuri cadou de 200.000 de euro |
Femeia te ridică, femeia te coboară |
Cititor de amprente, instalat la Consiliul Judeţean Iaşi pentru depistarea angajaţilor care întârzie |
Investiţii de 11 milioane de euro pentru centrele SMURD din judeţe ale Regiunii de Nord-Est |
Mandat de arestare preventivă în lipsă pentru Mihai Necolaiciuc |
Olt: Un bărbat a murit după ce a fost anunţat în glumă, prin telefon, că e câştigătorul a 2.000 euro |
Până în prezent s-au vândut tichete de vacanţă de două milioane de euro |
Pogea, amendat cu 20% din salariul brut pe economie pentru neacordarea sporurilor la ICCJ |
România primeşte 11,78 milioane euro pentru inundaţiile din 2008 |
Românilor nu le pasă de stilul lor de viaţă |
Cursul a urcat peste 4,23 lei/euro |
17 Iulie |
Cum să-l cunoaştem pe Dumnezeu!? |
De ce nu ne înţelegem cu semenii?! |
BMW scoate noul Seria 5 la asfalt |
Opel a fabricat 1 milion de modele Meriva |
Renault Laguna 2010 s-a lansat în România de la 17.900 de euro |
Volkswagen varsă 1 miliard de dolari pentru un Bettle? |
Beyonce, tânără şi bogată |
Brad Pitt îşi promovează noul film şi dă sfaturi despre noile media într-o revistă de tehnologie |
Cântăreaţa Amy Winehouse a divorţat |
Concertul Madonnei la Marsilia a fost anulat, după prăbuşirea scenei |
Forbes: George Lucas este cel mai bogat bărbat de la Hollywood |
Imagini cu Michael Jackson cu părul în flăcări, în timpul accidentului din '84, difuzate în premieră |
Ce să întrebi la interviul pentru angajare! |
Evitând plictiseala |
Facebook are peste 250 de milioane de utilizatori |
Internauţii brazilieni petrec online 70 de ore pe lună |
Sateliţii pot detecta primul val al unui tsunami |
Speranţa medie de viaţă în rândul japonezilor este în creştere |
Timpul petrecut de copii pe internet a crescut cu 63% în ultimii cinci ani |
„Pomul Cunoaşterii” |