Numărul copiilor cu vârste între 2 şi 11 ani care accesează internetul a ajuns la 16 milioane în luna mai 2009, iar timpul petrecut de aceştia în mediul online a crescut cu 63% în ultimii cinci ani, potrivit unui studiu Nielsen, informează MarketingVox.
Numărul copiilor cu vârste între 2 şi 11 ani care petrec timp pe internet a ajuns la 16 milioane în luna mai 2009, reprezentând 9,5% din universul utilizatorilor activi de internet din Statele Unite.
Timpul petrecut de copii online a crescut de la 7 ore în mai 2004 la mai mult de 11 ore în mai 2009, depăşind creşterea înregistrată pe alte segmente de vârstă. Astfel, dacă internauţii adulţi petrec cu 36% mai mult timp pe internet comparativ cu 2004, timpul petrecut de copii pe internet a crescut cu 63% în acelaşi interval.
Potrivit datelor din studiul Nielsen, băieţii petrec mai mult timp online, în timp ce fetele vizitează mai multe pagini web. Băieţii petrec cu 7% mai mult timp decât fetele pe internet, dar vizitează în medie 397 de pagini, în timp ce fetele accesează în medie 494 de locaţii web, conform datelor din luna mai.
În ce priveşte preferinţele acestora în materie de branduri, băieţii sunt în continuare consumatori ai produselor sub brandul Pokemon iar fetele rămân fidele brandului Barbie. 48% dintre vizitatorii site-ului Pokemon sunt băieţi cu vârsta între 2 şi 11 ani, în timp ce 38% dintre utilizatorii site-ului Barbie sunt fete cu vârsta între 2 şi 11 ani.