|
|
|
Ediţia din acest an a Balului Bobocilor de la Colegiul Naţional “Mihai Eminescu” din Suceava, care a avut loc pe dată de 18 octombrie, a adus pe scenă culturi din toate colţurile lumii
750 de lei lunar, întreţinerea unui câine comunitar la Rădăuţi |
Activităţi dedicate „Zilei europene şi a siguranţei rutiere” |
Administrator de asociaţie, destituit de viceprimarul Harşovschi |
Ancheta administrativă în cazul tânărului decedat după o amigdalită, aproape la final |
Bătuţi şi jefuiţi, pentru că şi-au permis să intre într-un bar |
Consultant în dezvoltarea turismului de la CJ Suceava, transferat la Primăria Rădăuţi |
Doi jandarmi suceveni, medaliaţi la întoarcerea din misiunea din Kosovo |
Fodoreanu consideră că Guvernul trebuie implicat în rezolvarea problemei infrastructurii din Bucovina |
Indivizii care au bătut un om în spital, identificaţi şi arestaţi |
Liceenii suceveni, invitaţi la schimburi de experienţă în Polonia |
Meniuri de post, icoane şi biblii, obligatorii pentru pensiunile sucevene |
O haită de câini crescuţi într-o garsonieră, teroarea unui bloc întreg |
Pelerinaj al foştilor consilieri judeţeni la DNA |
PD-L Suceava strânge semnături pentru moţiunea de cenzură la „cârdăşia PNL-PSD” |
Prodan şi Capră, „autori morali ai discriminării populaţiei” la repartizarea fondurilor bugetare |
Şapte formaţiuni politice şi un independent aspiră la mandatele de parlamentar din Suceava |
Boc: Guvernul foloseşte bani publici pe post de mită electorală |
Etapă favorabilă echipelor oaspete |
Florconstruct a înscris de nouă ori la Iacobeni |
Forex s-a retras iar sucevenii au urcat un loc |
Peste 200 de copii, aşteptaţi la Grand Prix-ul organizat de Cristina Casandra |
Aproape 3.000 de huligani, înregistraţi oficial |
MM Stoica, acuzat că îl „lucrează” pe Lăcătuş |
Piţurcă, din nou la DNA |
Popa îi ameninţă pe jucători că-i bate cu cureaua la palmă |
Rapidul, aproape de a rămâne fără finanţatori |
Cristiano Ronaldo, favorit pentru Balonul de Aur |
Cine a câştigat startul |
Chiţac cere anularea sentinţei de condamnare |
Federaţia Sanitas ameninţă cu greva generală |
Ministerul Sănătăţii a prelungit înscrierea la rezidenţiat până în 24 octombrie |
Pentru prima dată, medicamente compensate 50 la sută pentru obezitate şi infertilitate |
Românii au consumat mai multe medicamente fără reţetă decât media mondială |
Strategia de modernizare a învăţământului |
Bursa a continuat să scadă şi ieri |
Educaţia, transporturile, sănătatea şi agricultura, principale beneficiare ale bugetului pe 2009 |
Germania cere ca Elveţia să fie trecută pe lista neagră a paradisurilor fiscale |
Instituţiile publice nu vor acorda nici în 2009 tichete de masă |
Leul şi-a temperat aprecierea faţă de euro |
România, locul opt în UE ca număr de utilizatori ai Internetului |
Schimbarea operatorului de telefonie cu păstrarea numărului va costa 11 sau 13 euro |
22 Octombrie |
Andrei Şaguna, prezentare |
Calendarul popular - Tradiţii de Sfântul Dumitru |
Programul manifestărilor organizate cu prilejul sărbătorii Sf. Dimitrie cel Nou |
BMW X5 poate rămâne pe viitor fără versiunea M |
Lancia pregăteşte noua generaţie Ypsilon |
Skoda nu vrea motor turbodiesel pe viitoarea Fabia RS |
Volkswagen echipează Scirocco cu motorul 1.4 TSI de 122 CP |
Alimentele de tip fast-food cauzează o treime dintre infarctele înregistrate în lume |
O bacterie, posibil tratament pentru una dintre cele mai întâlnite maladii intestinale |
Colin Farrell, pe punctul de a muri din cauza drogurilor |
Gillian Anderson, din nou mămică |
Giulia concurează în locul lui Lili Sandu la "Dansez pentru tine" |
Oana Zăvoranu renunţă la candidatura pentru Parlament |
Scarlett Johansson, maestră de ceremonii |
Barack Obama, desemnat "cel mai influent bărbat" în 2008 |
Criza financiară creşte vânzările de cărţi de bucate |
O bucată din Turnul Eiffel, vândută la licitaţie |
Povestea hamburgerului |