Preşedintele Organizaţiei Judeţene Suceava a PD-L, Gheorghe Flutur, a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, că „această guvernare ascunsă, netransparentă care funcţionează de 1 an şi jumătate” trebuie sancţionată de electorat şi a făcut un istoric al „alianţei PNL-PSD”. „Dorim să depunem moţiunea şi în Parlament, dar simbolic. Socotim că ea se va vota pe 30 noiembrie, de către cetăţenii României”, a declarat Flutur.
El a spus că PD-L a ales această variantă ca răspuns la acţiunea PNL şi PSD de a-l izola pe scena politică.
„Interesul acestei cârdăşii PNL-PSD a fost să ne scoată de la guvernare şi să facă ceea ce vedeţi cu toţii astăzi. Această moţiune se intitulează simplu ‘Ei cu ei, noi cu voi’, de aceea şi sloganul PD-L este centrat pe acest mesaj, ‘PD-L ţine cu tine’. Cârdăşia a început în 2006, când au început să ne scoată de la guvernare, rând pe rând, pe noi, miniştrii care îi incomodam, a culminat cu scoaterea miniştrilor din fostul PD de la guvernare, cu demersurile de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu, formarea coaliţiei netransparente a celor 322 care şi-a creat diverse privilegii în România, cu legi care protejează clientela politică, culminând cu ceea ce avem astăzi: două Românii create de această coaliţie”, a afirmat Gheorghe Flutur.
Flutur: „Fantoma lui Mischie este acum Călin Popescu Tăriceanu”
Conform liderului PD-L, există o Românie privilegiată, cu politicieni privilegiaţi, gen Adrian Năstase şi Miron Mitrea, cu cei 322 de parlamentari care „au decis să folosească scutul Parlamentului pentru a-i proteja de justiţie”, o Românie a „baronilor bugetari”, salariaţi cu zeci de mii de euro şi, mai nou, o Românie în care au împărţit localităţile în funcţie de culoarea politică a primarilor.
Flutur declară că „este zguduitor” modul în care au fost repartizate fondurile bugetare pentru cheltuieli curente şi de capital prin ultimele două hotărâri de Guvern, apreciind că au fost favorizate localităţile care au primari PSD şi PNL, în detrimentul celor conduse de primari PD-L.
„O dovadă mai clară de alianţă nu se putea, decât alocarea banilor. Fantoma lui Mischie este acum Călin Popescu Tăriceanu, care a alocat pe faţă, fără să se sinchiseacă, bani după plăcerea lor. Au primit bani, în judeţul Suceava, sută la sută primăriile PSD şi PNL şi doar câteva firimituri la 11 primării, din 49, ale PD-L. Asta înseamnă că Guvernul foloseşte bugetul de stat drept fond de campanie electorală. Alocarea acestor resurse s-a făcut fără nici un criteriu, fără proiecte, că aşa au vrut unii parlamentari PNL care doresc să-şi reporteze mandatul. Din cauza acestui tandem PNL-PSD, băieţii din PNL care s-au jucat cu pixul şi care sunt copiii adoptivi ai celor din PSD, au dat la Suceava de 6 ori mai puţin decât la Iaşi şi Bacău. Să le fie ruşine şi această ruşine trebuie să fie plătită la vot. Este inadmisibil să împarţi lumea în două pe bani publici. Au confundat butoanele guvernării cu plastilina de la grădiniţă. I-am lăsat prea mult la butoane şi au sancţionat o zonă care n-a votat după placul celor 322”, a declarat Gheorghe Flutur.
Democrat-liberalul a mai spus că partidul pe care îl conduce la Suceava este pregătit pentru bătălia electorală din 30 noiembrie şi că nu va pierde nici un prilej să explice cetăţenilor că PD-L este singurul partid care se gândeşte la ei.