|
|
|
Ediţia din acest an a Balului Bobocilor de la Colegiul Naţional ”Ştefan cel Mare” Suceava i-a purtat pe spectatori într-o călătorie plină de peripeţii în însoritul continent african
A băgat spaima în mulţime cu un aparat de şocuri electrice |
A rămas fără televizorul LCD, după o vizită a băieţilor de la cablu |
Accidentat în timp ce stătea de vorbă la marginea drumului |
Amenzi pentru poluarea apelor râului Suceava |
Amenzi usturătoare pentru incendiile de la groapa de gunoi |
Aproape 300 de amenzi şi 11 permise de conducere reţinute |
Centrală termică pe biogaz, la staţia de epurare a ACET |
Chefliii zgomotoşi terorizează zona montană |
Controale de depistare a substanţelor periculoase |
Festivalul Transfrontalier al Filmului de Scurt Metraj „Roua” |
Finanţele încep să vândă STARMOD Suceava |
„Flori de pe Dorna”, ediţia I |
În acest an, SIDA a ucis trei suceveni |
Modernizarea parcului central al Sucevei va începe din toamnă |
Patru maşini, implicate într-o tamponare în lanţ |
Plimbare cu ATV-ul, încheiată la spital |
Poluare cu deşeuri de moloz la Salcea |
Preşedintele CJ Suceava, în caleaşcă la Festivalul Huţulilor |
Repetenţi la titularizare |
Salarii mai mari pentru angajaţii Spitalului Suceava |
Scandalagiu, rănit în maşina poliţiei |
Urmărire în noapte, cu mascaţii poliţiei |
Zece candidaţi pe loc la unele facultăţi sucevene |
Candidaţii PSD: Celebri, bogaţi şi sănătoşi |
Iordache infirmă că s-ar fi înţeles cu PNL pe colegii |
PSD vrea să fure idei de campanie de la laburiştii britanici |
Celpan şi Nicolau au devenit indisponibili |
Andrei Pavel va promova tenisul la Suceava |
Gală de box profesionist la Piatra Neamţ |
Lupescu, lăsat fără jucăria delegării arbitrilor |
Marius Niculae, dorit în continuare în Scoţia |
Mutu îl acuză pe Piţurcă că a pus naţionala cu „fundu-n poartă” |
„Pinalti” i-a pus gând rău lui Mircea Sandu |
Claudiu Niculescu, gonit din Germania |
Hănescu, aproape de top 50 |
Moţi rămâne o prioritate pentru Lazio |
Putin reprezintă Rusia la Beijing |
Respect din cap până-n picioare |
Cultivatorii de sfeclă ameninţă cu proteste |
Peste 130.000 de turişti, pe litoral, în week-end |
Producţia de rapiţă a României s-ar putea dubla în acest an |
Trei confederaţii sindicale vor semna acordul privind salariul minim |
22 Iulie 2008 |
Cea mai veche Biblie din lume, accesibilă, începând de joi, pe internet |
De dragul păcii! |
Prăznuirea Sfintei Maria Magdalena, modelul biblic al căinţei |
Tâlcuirea Psalmului 132 |
Tâlcuirea Psalmului 132 |
Jeep Grand Cherokee - schimbat în bine |
Mercedes restilizează discret grandiosul CLS |
Peugeot 2007 arma anti-Logan |
VW Touareg face concurenţă bărcilor de agrement |
Scăldatul ne îmbolnăveşte de meningită |
Teama de cancerul de piele poate determina afecţiuni ale oaselor |
Cum alegem bijuteriile |
Angelina Jolie şi gemenii săi au fost externaţi din clinica din Nisa |
Laura Cosoi, pe coperta calendarului Bucharest City Challenge 2009 |
Sean Connery şi-a ameninţat fiul că îl va dezmoşteni |
Tom Cruise, într-o continuare a filmului "Top Gun" |
Bărbaţii şi femeile au metode de memorare diferite, influenţate genetic |
Cercetătorii au reuşit să cultive vase sangvine umane în corpul unor cobai |
Dorinţa sexuală este oarbă - un proverb valabil doar în cazul bărbaţilor |
O cutie de bomboane de ciocolată, 5.000 de lire sterline |
Record Guinness: Cel mai lung spectacol de karaoke - în Finlanda |
Reeditarea albumului „România - O perspectivă inedită” |
Salonul Internaţional de Artă Fotografică şi Festivalul Internaţional de Diaporamă Digitală „Bucovina - Mileniul III” |