|
|
|
Farmecul poveştilor din lumea arabă a celor „1001 de nopţi” s-a împletit în mod fericit cu ingeniozitatea şi talentul tinerilor liceeni de la Colegiul Naţional „Petru Rareş” Suceava
A trecut pe roșu, a făcut slalom între benzi și a ajuns cu microbuzul în stâlp |
Alunecările de pe Zamca au căscat o falie de 10 metri adâncime, pe o suprafață de 20 de ari în curtea Liceului Filadelfia |
Artistul polivalent Gérard Morel, invitatul După-amiezilor francofone din luna mai |
Băut și cu permisul suspendat, a fugit de poliție și a ajuns într-un șanț cu mașina |
CCI Suceava organizează luna aceasta un curs pentru specializarea de manager |
Coșmar în traficul din Suceava după închiderea a două benzi pentru o avarie majoră |
Cupa Națională de Trial Bike, duminică, 7 mai, la Rădăuți |
Dacă aspiri la o casă curată, ai nevoie de aspiratorul potrivit |
De ce promovăm idioții? |
De Ziua Tineretului, doi tineri au aflat cum e să fii viceprimar al Sucevei |
Deputatul PSD George Șoldan dă asigurări că în maximum două săptămâni va fi montat podul provizoriu de la Milișăuți, peste râul Suceava |
Elevi ai Școlii Nr.1 Suceava au dat o față nouă curții unității |
Firmă amendată cu 30.000 de lei pentru un incendiu în care au ars zeci de metri cubi de plop energetic |
Fosta grădiniță de pe strada Dragoș Vodă din Suceava, readusă la viață |
Învățătoarea Mihaela Lazăr, din Plopeni, mamă a patru copii, a plecat la Ceruri |
La Iaslovăț se fac trei lucrări importante pentru comunitate, din fonduri locale |
La Infecțioase, Cardiologie și Interne candidează 10-13 asistenți pe post, la Pediatrie, Morgă și în ambulatoriu, câte unul, doi pe loc |
O serie de secții de linie ferată din județ vor fi dezafectate |
Povești dintr-o altă epocă, în pași de dans, în baletul „Carmen”, pe scena suceveană |
Rezultatele elevilor suceveni la Olimpiada Națională - aria Tehnologii |
„Royal Laundry”, singura curățătorie chimică din Suceava |
„Schimb de emoții” între elevii Școlii „Bogdan Vodă” și copiii de la Centrul Social „Maria Ward” Rădăuți |
Sistare a furnizării căldurii în sistem centralizat, din 3 mai, în Suceava |
Soția și copiii unui bărbat mort într-un accident rutier vor primi daune de 225.000 de euro |
Țara Dornelor, premiată la Destinația Anului, categoria Comori Naturale |
Terenul sintetic de sport al școlii din Știrbăț, inaugurat cu un turneu la care au participat elevi de la trei unități de învățământ |
Trei persoane au ajuns la spital din cauza unui șofer neatent |
Urmaşii infamului Brutus, groparii preşedinţilor PSD (I) |
Comunicat de presă |
Daniel Stanciuc s-a calificat cu România la Europenele de anul viitor |
Foresta poate rezolva astăzi ecuația calificării la barajul pentru promovare |
Micii tenismeni fălticeneni, din nou pe podium la competiţiile FRT |
La doar 8 ani, Sara Tîrnoveanu are zeci de trofee obținute la concursuri de muzică ușoară și este de trei ori campioană națională la arte marțiale |
Elevi ai Colegiului „Dragoș Vodă”, experiență Erasmus în Italia |
„Oul, minune ovală” |
Învierea Domnului în satul românesc” – cea de a IV-a întâlnire a membrilor din Centrele de Tineret ale Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților |
Prinos de rugăciune şi recunoştinţă pentru Sfântul Irodion |