|
|
|
![]() ![]() ![]() ![]() ![]() |
Balul Bobocilor de la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu”
Elevii Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava s-au distrat joi seara, la Balul Bobocilor, ca în America anilor ‘60, călătorind imaginar, în timp şi spaţiu, pentru a vedea
Alexandru Moldovan a depus pentru a doua oară jurământul ca prefect de Suceava |
Alianța Franceză din Suceava continuă miercuri seria activităţilor culturale |
APEL DE SELECȚIE ÎN CADRUL GAL SUCEVIȚA-PUTNA |
Asfaltul devine realitate stradă după stradă, în comuna Moara |
Bărbatul care s-a răsturnat cu mașina încărcată cu 6.250 pachete de țigări, arestat la domiciliu |
Copii de la mai multe școli și grădinițe au realizat machete folosind diverse materiale naturale |
Dimitrie Balint, „cronicar în imagini al urbei”, Cetățean de onoare al Sucevei |
Doi șoferi fără permis au „picat” la radar |
Hoț aflat pe lista urmăriților dificil de prins, căutat de poliție |
Mort de beat, a intrat cu mașina pe contrasens, a lovit o altă mașină și apoi a ajuns la spital |
Niculai Barbă, de Ziua Armatei Române: „Doar vaccinarea constituie și scutul, și arma cu care se poate lupta împotriva acestui coronavirus” |
Noile măsuri restrictive nu vor afecta accesul justițiabililor în sălile de judecată |
O cabană de la munte a ars ca o torță |
Poșta Română permite accesul în oficiile poștale fără certificat verde |
Primăria Liteni a reluat organizarea caravanelor mobile pentru vaccinarea populației împotriva Covid |
Primarul Sucevei, Ion Lungu, susţine existenţa unui management integrat al destinațiilor turistice |
Revista ”Plăieșii” a Asociației Naționale Cultul Eroilor ”Regina Maria” a apărut cu un număr dedicat Eroilor Neamului |
Spitalul de Urgență Suceava și-a asigurat o independență de 24 de ore la alimentarea cu apă, în caz de avarie în rețeaua orașului |
Sucevenii pot cumpăra marfă din „piața volantă” a producătorilor locali și în sistem online |
Toamna în turbăria Tinovul Mare, din Poiana Stampei |
„Toamna rodnică”, proiect educațional la Cajvana |
Un incendiu devastator a făcut prăpăd la Ilișești. Pagube de 160.000 de euro |
Un pistol, muniție și trofee de vânătoare, ridicate din locuința ”activistului” Vatamaniuc de la Sucevița |
Zeci de elevi de la Colegiul de Artă Suceava au participat la proiectul educaţional „Alege libertatea! Trafic de idei bune!” |
Ziua Armatei Române, marcată prin depunerea de coroane de flori la Monumentul Eroilor |
Antrenorii Petru Ghervan și Constantin Ștefan au tras concluziile după duelul din etapa a VIII-a |
Humorenii au obținut o victorie clară, care le-a adus 5 puncte și Cupa Tissot |
Întrecerea din Seria I a Ligii a V-a a continuat cu partidele etapei a VIII-a |
Juniorii de la CSS LPS Suceava au revenit în competiții după un an și jumătate |
Raliul Bucovinei revine în program după o pauză de peste 30 de ani |
Toamna se numără dovlecii la grădinițele “Așchiuță” și “Albinuța” din Suceava |
Pregătiri pentru sezonul sportiv de iarnă |
Minunile Sfântului Mare Mucenic Dimitrie |
Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir |
120 de cazuri noi de Covid au fost înregistrate luni în județul Suceava |
Echipele de vaccinare anti-Covid au reluat traseele prin județ |
Fără certificat verde sau test Covid sucevenii nu au acces în incinta Casei de Pensii după ajutoarele de înmormântare |
În ultimele trei zile, 54 de suceveni au fost răpuși de Covid |
Încă două gravide cu Covid au ajuns în grija medicilor de la Spitalul de Urgență Suceava |
Peste 4.400 de suceveni s-au vaccinat anti-Covid sâmbătă și duminică |
Vânătorești... și nu numai (23). La vânătoare cu englezii |