|
|
|
Elevii Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava s-au distrat joi seara, la Balul Bobocilor, ca în America anilor ‘60, călătorind imaginar, în timp şi spaţiu, pentru a vedea
465 de premii financiare consistente au fost oferite de Primăria Suceava elevilor și profesorilor |
A murit după ce a fost lovit de un copac în timp ce exploatau material lemnos |
Băiat de 11 ani, în stare gravă după ce o mașină a intrat violent într-un gard |
Bărbat mort într-un incendiu după ce a verificat cu flacără deschisă o butelie |
Băut şi cu permisul reţinut, un şofer a luat la „ţintă” poarta gospodăriei unei familii din Preuteşti |
Căminul Cultural din satul Băișești, comuna Cornu Luncii, va fi inaugurat în a doua zi de Crăciun |
Campania ,,Un copil – un brăduț“ s-a bucurat de un real succes la Moldovița |
Colindători de la Școala ”Constantin Morariu” Pătrăuți, la sediul Monitorului de Suceava |
Concertul de colinde al Asociației Culturale „Sfântul Mitropolit Dosoftei”, ediția a XI-a, la Casa de Cultură a Sindicatelor Suceava |
Copii de la grădinița Liceului Filadelfia au oferit ieri cadouri de Crăciun copiilor din Centrul de plasament Solca |
Coşmarul unui bătrân bătut groaznic de patru indivizi veniţi să-i ia pensia |
„Dăruind, readucem zâmbete”, ediția a II-a, la Colegiul Național „Mihai Eminescu” |
Deputatul Ioan Balan acuză PSD Suceava de ipocrizie |
„Dezvoltarea capacităţii de producție a societăţii CONELTEX S.R.L.” Cod SMIS 110419 |
Elevii olimpici şi profesorii lor au fost premiaţi de Consiliul Judeţean Suceava cu peste 25.000 de euro |
Gala Comunității Fălticenene, ediția a IV-a |
Grigore Bocanci, fostul director al școlii Rădășeni, este noul șef al Inspectoratului Școlar Județean |
Grupul de Iniţiativă al Românilor din Basarabia sărbătoreşte, astăzi, 12 ani de existenţă |
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a anulat toate probele obţinute cu ajutorul SRI în dosarul fostului primar din Rădăuţi |
INVESTIM PENTRU CREȘTEREA VALORII ADĂUGATE |
Investiţii în modernizarea unităţilor şcolare din comuna Dărmăneşti |
Ioan Stan propune Guvernului PNL să renunţe la anularea unor taxe pentru a avea bani pentru majorarea alocaţiilor copiilor |
Microbuz cu „plafon de tutun”, confiscat în PTF Siret |
Ministerul Educației a premiat trei proiecte de succes „Școala altfel”, desfășurate în județul nostru |
Modernizarea a încă zece locuri de joacă, aprobată joi în Consiliul Local Suceava |
„Monitorul de Suceava”, colindat şi urat de elevii din Băneşti |
O familie cu 7 copii minori din satul Basarabi, comuna Preutești, are nevoie de ajutor |
Pagube mari după un incendiu la o magazie cu mobilier |
Shopping City Suceava a sponsorizat cu aparate medicale Secția de Pediatrie a Spitalului Județean |
Tânăr din Gura Humorului, condamnat pentru că ar fi avut 25% de vină într-un accident în care a murit o bătrână |
Târg caritabil de Crăciun, organizat de clasele primare ale Colegiului Național “Mihai Eminescu” |
CSS „Nicu Gane” Fălticeni conduce Seria A după după primele trei turnee |
Cupa Moș Crăciun se va desfășura în acest weekend, cu 32 de formații pe tabloul de concurs |
Opt titluri de cetățean de onoare pentru opt foști sportivi care au reprezentat România în elita mondială de hochei pe gheață |
Prieteni, foști colegi și elevi s-au întâlnit în sala LPS pentru a cinsti memoria lui Dumitru Bernicu |
Rădăuțeanca Mădălina Amăistroaie este una dintre speranțele României pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo, din 2020 |
România, locul 37 în lume |
Generaţia de aur a rugbiului humorean: campioni trei ani la rând şi neînvinşi de doi ani |
Brigada „Festival” |
Insolite, inedite...(20). Totuna |