Decorațiuni și ornamente specifice sărbătorilor de iarnă au fost valorificate de elevii Colegiul Național “Mihai Eminescu” Suceava în cadrul Târgului de Crăciun, eveniment caritabil ce a mobilizat elevi, părinţi şi profesori dornici să facă o faptă nobilă în prag de sfântă sărbătoare.
Organizatorii au pregătit daruri de suflet, obiecte pentru această perioadă a anului - îngerași, coronițe, reni, oameni de zăpadă meșteriți din șosete, conuri aurii, brăduți, globuri, steluțe, care au putut fi cumpărate de vizitatori.
Școlarii din cele zece clase de la învățământul primar au simțit cum munca lor este valorificată și, astfel, au primit primele noțiuni de antreprenoriat, câștigând bani din lucrurile muncite de ei.
Sumele adunate în urma vânzării obiectelor le vor face sărbătorile mai frumoase unor familii nevoiașe, unor copii aflați în situații dificile.
Târgul de Crăciun este un eveniment realizat cu implicarea totală şi entuziastă a elevilor, îndrumați de prof. Luminița Ștefănel, Gabriela Culiță, Mariana Mireuţă, Maria Dumitraş, Maria Cotos, Carmen Turcu, Camelia Patraş, Florina Ciubotaru, Valentina Păcurari și Camelia Macuc.
“Elevii au ocazia să afle despre adevăratele valori, să-şi descopere potenţialul creativ, să se implice în realizarea unor activităţi cu scop caritabil şi să simtă bucuria muncii împlinite, să petreacă timp de calitate cu părinţii lor, cărora le mulţumim şi le spunem că fără implicarea dumnealor nu am fi reuşit să ducem la îndeplinire această misiune. Cei mici învață că stă în puterea lor să își îndeplinească dorințele și că este nevoie de un efort dedicat pentru a avea rezultate”, a menționat coordonatorul proiectului, prof. Gabriela Culiță.