|
|
|
Inspirată de unul dintre cele mai în voga seriale ale momentului, ediţia din acest an a Balului Bobocilor a sărbătorit cea mai tânără generaţie de elevi a liceului printr-un spectacol tonic
A sărit în apărarea nepotului cu cuţitul în mână, dar a scăpat de puşcărie |
Aproape 400 de elevi suceveni au absentat de la proba de matematică a evaluării naţionale |
Aurel Olărean, fostul primar din Rădăuţi, condamnat la 4 luni de închisoare cu suspendare |
Bărbat care a atacat un pădurar, condamnat la închisoare cu suspendare sub supraveghere |
Bogdan Gheorghiu: PSD este în mod vizibil incompatibil cu valorile democratice euro-atlantice |
Deputatul Ioan Balan: „Mitingul PSD l-ar putea face invidios și pe Kim Jong-un” |
Hoţ recidivist, prins în flagrant furând din Paraclisul Mănăstirii Suceviţa |
Nistor Tatar anunță că lucrările la centura municipiului Rădăuți vor începe la mijlocul lunii iulie 2018 |
O delegaţie a poliţiştilor moldoveni vizitează Bucovina |
Pădurar în vârstă de 30 de ani, mort electrocutat în timp ce dobora un copac |
Peste 130 de modele de maşini vor fi expuse la Salonul Auto Bucovina |
S-au desemnat câştigătorii Festivalului - concurs de toacă „Răsună toaca-n cer” |
Staţia de epurare a ACET a poluat râul Suceava şi a provocat mortalitatea masivă de peşte |
Țigări de aproape 80.000 de euro ascunse în caroseria unui microbuz, descoperite de polițiștii de frontieră suceveni |
Tratamentul de regenerare a articulaţiilor costă între 350 şi 400 de euro, la Spitalul de Urgenţă Suceava |
Ucraineanul căutat de Interpol şi arestat la Suceava, eliberat sub control judiciar |
Unde fugim de-acasă... |
Inter Conti-Avastar triumfă pentru a treia oară pe Litoral |
Juniorul Suceava luptă pe Areni pentru calificarea în finala campionatului naţional Under 15 |
Se schimbă ceva. Să citim semnele! |
14 Iunie |