|
|
|
![]() ![]() ![]() ![]() ![]() |
Balul Bobocilor de la Colegiul Naţional „Petru Rareş”
Farmecul poveştilor din lumea arabă a celor „1001 de nopţi” s-a împletit în mod fericit cu ingeniozitatea şi talentul tinerilor liceeni de la Colegiul Naţional „Petru Rareş” Suceava
300 de transferuri ilegale, aprobate de Inspectoratul Şcolar Suceava |
Accident cu cinci răniţi, după ce o maşină a lovit o căruţă şi a intrat pe contrasens |
Amenzi de aproape 15.000 de lei, aplicate firmei Pfeiffer într-o singură zi |
Circulaţia feroviară spre Suceava, afectată de ploi |
Comisarul european Corina Creţu va vizita astăzi Mănăstirea Putna şi Cetatea de Scaun a Sucevei |
Compania de Drumuri admite că ar putea fi probleme privind aderenţa carosabilului pe Mestecăniş şi în Pasul Tihuţa |
Hoţi mascaţi în cerşetori, trimişi în judecată după ce au furat bani şi bijuterii dintr-o casă |
În incinta ansamblului monumental Biserica Sf. Simion - Turnul Roşu va fi sfinţit astăzi un khacikar |
Incendiu de pădure şi accident de aviaţie civilă în Masivul Călimani |
Ministerul Sănătăţii cere spitalelor să organizeze ”Ziua Porţilor Deschise” |
Ministrul Agriculturii va conduce ”caravana PNDR 2020” în judeţul Suceava |
O noapte în arest şi o maşină confiscată, pentru contrabandă cu 1.300 de pachete de ţigări |
O tânără din judeţ a fost admisă prima la Academia Forţelor Terestre din Sibiu, Facultatea de Ştiinţe Administrative |
Parada cu făclii a Festivalului de Artă Medievală, urmărită de zeci de mii de suceveni |
Patru tineri s-au bătut în stradă, dar nimeni nu s-a sinchisit să intervină |
Pensionari cu pensii sub 700 de lei, aduşi în prag de infarct de Asigurările de Sănătate |
Percheziţii la Suceava, într-un dosar de contrabandă de ţigări la Botoşani |
Pompierii voluntari din Brodina, pentru a patra oara campioni naţionali la concursurile profesionale |
Prefectul solicită Inspectoratului Teritorial în Construcţii să verifice lucrările de reabilitare din jurul Palatului Administrativ |
Râurile din Suceava au debite foarte scăzute în zona de munte şi dramatice în rest |
Tânără de 21 de ani, trimisă în judecată pentru că şi-a înjunghiat un amic în zona inimii |
Trei femei rănite după ce au căzut dintr-o căruţă |
Trei sinucideri într-o singură zi: doi bărbaţi s-au spânzurat, iar un al treilea s-a intoxicat cu fum |
Un munte de gunoaie, scos din incinta ruinelor Curţii Domneşti |
Derby-ul judeţean Rapid - Pojorâta se va juca în runda a II-a |
Dinamo, lider în Liga I |
Rapid a oficializat cinci mutări |
Sucevenii merg la Galaţi cu speranţe într-un rezultat pozitiv |
Week-end plin în Cupa Monitorul |
Scandal în lumea tenisului mondial |
15 August |
Praznicul Adormirii Maicii Domnului |
„Timpul nu e un gol pe care-l putem umple cu orice” |
În veacul vecilor... Admin |
Două tabere de creaţie reunite, circumscrise Festivalului European „Naţiunea Creatorilor” |
„Serată muzicală în parc”, un experiment interesant de spectacol |
Graţiela Ţurţu: „De la cai verzi la stele” |
Vasile Arsene: „Povestiri de la apa Sireţelului” |