|
|
|
Elevii Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava s-au distrat joi seara, la Balul Bobocilor, ca în America anilor ‘60, călătorind imaginar, în timp şi spaţiu, pentru a vedea
21 de universitari s-au înscris la concursul pentru ocuparea funcţiilor de decan |
Aproape 1.700 de poliţişti şi jandarmi vor asigura paza secţiilor de votare |
Credincioşii din Liteni s-au adunat ieri la Izvorul Tămăduirii, din Poiana Ursului |
Cum se îmbogăţesc deţinuţii din penitenciare pe spatele naivilor care cred în premii câştigate peste noapte |
De frica părinţilor, a minţit că fusese tâlhărit |
Femeia care şi-a aruncat nou-născutul în WC-ul spitalului, luată de acasă, de lângă copiii, şi dusă la puşcărie |
Furnizarea apei potabile, întreruptă marţi la mai multe blocuri din cartierul George Enescu |
“Loteria cumpărăturilor”, la Shopping City Suceava |
Profesori şi elevi din Spania, Grecia, Turcia şi Polonia, în vizită la Colegiul de Informatică |
Suceava, pe primul loc, la egalitate cu Ilfovul, la autorizaţii pentru ridicarea de case |
Sucevenii care vor să participe la alegerile locale pot să-şi depună candidaturile |
Tot mai puţine concedii medicale acordate sucevenilor |
Trăia împreună cu bebeluşul ei de doar două luni într-o colibă din cetină |
Trei tineri arestaţi preventiv, aseară, în afacerea cărăuşilor de droguri |
Un şofer care dădea înapoi a accidentat un copil de 4 ani |
Violatorul de bătrâne, trimis în judecată |
Zece cadre didactice sucevene participă la un program de formare în Olanda |
Zeci de arbori tăiaţi ilegal pe teritoriul Parcului Naţional Călimani |
Zeci de maşini sparte de hoţi, după ce proprietarii au lăsat bunuri în interior |
Rapid a devenit favorită la promovarea în Liga a II-a |
Şi LPS Suceava a intrat în lupta pentru titlu |
Sporting a pierdut o şansă bună de a urca pe locul 4 |
Studenţii nu au decât varianta victoriei în meciul cu Timişoara |
Tuneul final al Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar - Volei masculin |
Adrian Ungur, va evolua direct pe tabloul principal al turneului BRD Năstase Ţiriac Trophy |
Mulţescu: Arbitrii străini erau necesari şi la meciurile pentru retrogradare |
Avocatul Poporului va contesta la Curtea Constituţională reglementarea amenzii pentru lipsa rovinietei |
Berca anunţă concursuri pentru posturile vacante, cei pregătiţi vor putea ocupa funcţii de conducere |
Boghicevici: Pensiile sub 740 lei nu sunt afectate, contribuţiile plătite nu se restituie retroactiv |
Guvernul vrea să facă prima rectificare bugetară din acest an în iulie-august |
Hidroelectrica va rezilia cele mai multe dintre contractele de vânzare directă a energiei |
O nouă demisie din PD-L: Deputatul de Timiş Marius Dugulescu trece la PNL |
Trafic oprit pe E 60, după ce un şofer a fost anunţat prin SMS că are o bombă în maşină |
O femeie a murit după ce a consumat zilnic 10 litri de Cola timp de opt ani |
Un avion cu 130 de persoane la bord s-a prăbuşit în apropiere de Islamabad |
21 Aprilie 2012 |
Duminica Tomei |
În Săptămâna Luminată poarta Edenului rămâne deschisă |
Fiat Uno revine pe scena auto |
Ford C-MAX, familistul ideal |
Mazda 6, o alternativă interesantă în clasa medie |
Porsche Boxster va avea motor turbodiesel |
Cancerul mamar trebuie analizat altfel decât până în prezent |
Actriţa Meenakshi Thapar a fost răpită şi decapitată de doi colegi de breaslă |
Autoarea romanelor din seria "Twilight" a cumpărat drepturile de ecranizare a unui roman horror |
Julia Roberts pregăteşte un cadou de nuntă pentru Angelina Jolie şi Brad Pitt |
Primul bărbat din lume care a născut s-a despărţit de soţia sa, cu care are trei copii |
„Erupţii târzii” |
STOROJINEŢ(I) |
Alex. Rotaru: „Păltinoasa, satul de la răscruce” |
Vasile şi Otilia Sfarghiu: „Itinerarii turistice - Câmpulung Moldovenesc şi împrejurimi” |