Clienţii magazinelor din cadrul centrului comercial Shopping City Suceava care fac cumpărături de minim 50 de lei participă automat la “Loteria cumpărăturilor”, unde sunt răsplătiţi cu peste 1.500 de premii instant.
Campania “Loteria cumpărăturilor” se desfăşoară în perioada 19 – 27 aprilie, clienţii care au făcut cumpărături de minim 50 de lei primind un talon de concurs la casele de marcat. Tot ce au de făcut cei care au primit acest talon este să-l răzuiască şi să afle ce au câştigat.
Cele peste 1.500 de premii puse în joc sunt consistente şi diversificate, de la electrocasnice Carrefour Home (aspirator, mixer, fierbător, uscător de păr, cântar, maşină de tuns, trusă de manichiură/pedichiură), produse Nivea (gel de duş, deodorant spray, săpun lichid), la jucării (tractoraş, bicicletă), sticle 1 L ulei de floarea-soarelui, sticle 0,5 L Coca – Cola sau vouchere de cumpărături şi cupoane de reducere. Clienţii care obţin mai multe taloane au mai multe şanse de câştig la “Loteria cumpărăturilor”.