|
|
|
Elevii Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava s-au distrat joi seara, la Balul Bobocilor, ca în America anilor ‘60, călătorind imaginar, în timp şi spaţiu, pentru a vedea
Au primit teancuri de euro falşi pe maşinile vândute la târguri auto |
Cadavrul unui bărbat, găsit în râul Suceava |
Campanie pentru sprijinirea victimelor inundaţiilor, la Colegiul Tehnic „Petru Muşat” |
Cinci fraţi din Iacobeşti, dezbrăcaţi de ape |
Coletele pentru sinistraţi pot fi trimise prin poştă gratuit |
Două zile de show incendiar cu maşini tunate şi curse de drifting |
Flutur le-a contramandat concediile şefilor de instituţii |
Incendiu la un chioşc alimentar din Rădăuţi |
“Întâlnirile bucovinene” au fost amânate pentru luna august |
Mii de suceveni au din nou apă caldă, după trei săptămâni de aşteptare |
Motoscuterist rănit după ce s-a izbit într-o maşină de pe contrasens |
Noul sistem de compensare a medicamentelor condamnă la moarte mii de pacienţi |
Pagubele produse de inundaţii în judeţul Suceava depăşesc 65 de milioane de euro |
Patru comisii pentru stabilirea urgenţelor la refacerea obiectivelor calamitate |
Piraţii auto, loviţi în plin de prima ofensivă reuşită a autorităţilor împotriva lor |
Preotul paroh de la Văşcăuţi a primit un nou „canon” în arestul Poliţiei |
S-a izbit într-un camion, din cauza unui şofer care nu i-a dat prioritate |
Şapte milioane de lei pentru consolidarea Centrului Sucevei |
Şapte persoane, cercetate penal pentru că şi-au amenajat ilegal iazuri |
Societăţile de asigurări plătesc bani grei pentru sinistraţii din judeţ |
Şoseaua de centură o ia la vale din cauza alunecărilor de teren |
Sute de kilograme de legume şi fructe, confiscate din pieţele Sucevei |
Un mort şi doi răniţi, după un accident în faţa Hanului Ilişeşti |
Campioana de la Municipal n-a rezistat Rapidului |
Week-end plin pentru participanţii la Campionatul Mondial Suceava 2010 |
Poli Iaşi rămâne fără jucători |
Germania - Uruguay, meciul consolării |
Lobonţ, trei ani la AS Roma |
Un meci pentru istorie între Olanda şi Spania |
Anastase a depus o iniţiativă legislativă pentru îngrijirea copiilor, cu reglementări privind bonele |
ANOFM: Peste 10.000 de locuri de muncă vacante, la nivel naţional, în perioada 9 - 15 iulie |
Băsescu respinge o lege care prelungeşte acordarea contravalorii trusoului în 2010 |
Botoşani: Aproape 200 de persoane din două comune din zona inundabilă a râului Prut sunt evacuate |
Cseke Attila: În august va fi rectificare bugetară, datoriile spitalelor vor fi plătite |
Ministrul Sănătăţii spune că în acest an nu vor fi concediaţi medici şi asistenţi medicali |
Neamţ: Un bărbat a murit, iar un altul a fost rănit după ce un mal de pământ s-a prăbuşit peste ei |
Rata de promovare a examenului de bacalaureat după soluţionarea contestaţiilor este 69,30 % |
Unele spitale care nu sunt preluate de autorităţile locale ar putea fi închise |
Poliţia irlandeză anchetează răpirea unui pinguin de la grădina zoologică din Dublin |
10 Iulie |
Evanghelia schimbă tradiţii greşite |
PF Daniel va primi titlul de cetăţean de onoare al Braşovului şi va sfinţi un cămin de bătrâni |
Prezenţa copiilor la Sfânta Liturghie este foarte importantă |
Aston Martin One-77 va fi comercializat de anul viitor |
Dacia Duster i-a cucerit pe europeni |
Honda amâna debutul noului S2000 |
Opel Ampera va fi superior hibridelor japoneze |
Bandaje "inteligente" cu nanocapsule cu antibiotice, împotriva infecţiilor, create de cercetători |
Femeile în vârstă care urmează diete hiperproteice, expuse unui risc mai mare de osteoporoză |
Gwyneth Paltrow a lansat o carte de bucate în memoria tatălui ei |
Mel Gibson, anchetat pentru violenţă conjugală |
Sânii a cinci top modele celebre, acoperiţi doar de vopsea răzuibilă, pe coperta revistei V |
China a reînnoit licenţa de servicii a Google |
Percheziţii la domiciliul şi biroul consilierului moştenitoarei grupului L'Oreal |
Playboy retrage de pe piaţă ediţia portugheză în care Iisus apare alături de mai multe modele goale |
Învaţă limba copiilor |
Tabăra meşterilor populari de la Păltinoasa |
Pagina de carte: Alis Niculică: „Din istoria vieţii culturale a Bucovinei: Teatrul şi muzica (1775-1940)” |
Pagina de carte: Emil Ianuş, Ion Prelipcean: „Anul 1949 în judeţul Suceava: arestări, asasinate, deportări” |