|
|
|
Elevii Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava s-au distrat joi seara, la Balul Bobocilor, ca în America anilor ‘60, călătorind imaginar, în timp şi spaţiu, pentru a vedea
A venit mort de beat să păzească frontiera cu Ucraina |
Autoturism lovit de tren şi târât aproape 200 de metri de-a lungul căii ferate |
Educaţia fizică, disciplina la care s-au depus cele mai multe contestaţii |
Exporturile de marfă din judeţ, în cădere liberă |
Fonduri europene destinate construcţiei de case pentru romi |
Încă o victimă a violatorului în serie, o fetiţă de 14 ani |
Incendiu la un bloc din Burdujeni |
Poliţia din Şcheia, înconjurată de zeci de romi puşi pe scandal |
Preşcolarii şi elevii suceveni vor primi lapte şi corn de 19 milioane de lei |
Primăriile cu datorii la stat vor fi executate silit de Fisc |
Salariile administratorilor şi preşedinţilor de asociaţie, pe listele de întreţinere |
Şi-a încercat norocul de 20 de ori pentru obţinerea permisului de conducere |
Silviu Prigoană, interesat de gropile ecologice de gunoi din Suceava |
Societăţile de construcţii, ameninţate cu amenzi zilnice |
Stocurile de medicamente pentru bolile costisitoare, aproape epuizate |
Studenţi admişi cu media 5,33 |
Studenţi admişi cu media 5,33 |
Un cal biciuit de căruţaş a călcat un copil de doi ani |
Un minor de 9 ani, violat de un adolescent de 14 ani |
Un trăsnet le-a făcut gospodăria scrum |
Veterinarii din Suceava au cutreierat Europa pentru a se perfecţiona |
Cristian Irimie preferă să candideze la Parlament în colegiul Suceava |
Doctorul Irimie îl trage de mânecă pe Flutur |
Flutur a fost ales preşedinte al Consiliului pentru Dezvoltare Regională Nord-Est |
CSM Bucovina a reînceput pregătirea |
Pălimaru, Tincu şi Straton au ajuns la Ploieşti |
Universitarii vor juca cu italienii de la United Bologna |
Victorie în primul amical susţinut la Vatra Dornei |
Viitorul nu sună bine la Juventus |
Complex sportiv de 70 de milioane de euro la Cluj |
Fălticeneanca Maria Olaru, premiată de Băsescu |
Mircea Lucescu vede CFR Cluj favorită la titlu |
Rapidistul Buga merge la FC Braşov |
Arbitru sancţionat cu cartonaş roşu de un antrenor |
Roma îi face cu ochiul lui Mutu |
Românul Piţ a semnat cu Pisa |
Acordul pentru majorarea salariului minim va fi semnat la sfârşitul săptămânii |
BNR cere băncilor transparenţă sporită la acordarea creditelor |
Euro este supraevaluat, iar dolarul aproape de nivelul de echilibru |
Pensiile vor fi majorate la 1 noiembrie |
Petrom a ieftinit carburanţii |
România, locul 23 în UE după rata de angajare a populaţiei active |
Sistemul de carduri Unicredit, oprit pentru mentenanţă |
23 Iulie 2008 |
Poluarea, atentat asupra creaţiei divine |
Postul Adormirii Maicii Domnului |
Primul fragment din cel mai vechi exemplar al Bibliei, disponibil online începând de mâine |
„Sfinţenia vine din dragoste. Toţi cei ce cred şi iubesc cu adevărat sunt sfinţi” |
Sinaxar - Aducerea moaştelor Sf. Mucenic Foca; Sf. Mucenici Trofim şi Teofil |
Chevrolet Camaro, aşteptarea s-a încheiat! El este alesul! |
Honda OSM îmbină perfomanţa cu ecologia |
Nissan Micra împlineşte în august 25 de ani |
Opel Insignia a fost lansată oficial la Londra |
Medici din mediul rural, pregătiţi pentru tratarea cazurilor de tuberculoză |
Vaccin anticancer pe bază de plante |
Totul despre celulită |
Madonna, într-o înregistrare XXX, alături de jucătorul de baseball Alex Rodriguez |
Naomi Campbell a refuzat să plătească o factură de hotel de 250 de euro |
Campioni la sărut subacvatic |
Moş Crăciunii, reuniţi la un congres, au fost rugaţi să slăbească până în decembrie |
Toboşarii au o condiţie fizică mai bună decât cea a fotbaliştilor |
Oameni şi cruzimi de neimaginat |