|
|
|
![]() ![]() ![]() ![]() ![]() |
Balul Bobocilor de la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu”
Elevii Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava s-au distrat joi seara, la Balul Bobocilor, ca în America anilor ‘60, călătorind imaginar, în timp şi spaţiu, pentru a vedea
15 migranți care nu aveau voie să părăsească Rădăuții, găsiți în trenul Iași-Timișoara |
Activitatea la Permise și înmatriculări auto Suceava, încă „în regim de avarie” |
Al treilea caz de turbare la câine confirmat în doar câteva zile la Siret |
Angelica Fădor consideră că liderul PNL Suceava, Gheorghe Flutur, a avut o contribuție importantă în luarea deciziei de plafonare a prețurilor la energie până în 2025 |
Bonă condamnată pentru că ar fi furat peste 37.000 de euro dintr-o valiză aflată în podul casei unde lucra |
Cadouri oferite de Ion Lungu la sărbătorirea împlinirii a 100 de ani de la înființarea Grupului Rossmann, care deține Ambro Suceava |
Curg condamnările pe bandă rulantă pentru un tâlhar periculos care intra în case peste oameni |
Deputatul Bogdan Gheorghiu: „Majorarea pensiilor și aprobarea noilor măsuri sociale sunt noi dovezi ale guvernării responsabile pe care PNL o practică” |
Deputatul Gheorghe Șoldan a fost reales la conducerea tinerilor social-democrați suceveni |
Deputatul Ioan Balan cere informații despre evoluția contractelor part-time |
Flutur anunță o victorie serioasă, majorarea tuturor pensiilor cu 12,5% și ajutoare substanțiale pentru cei cu pensii mici |
Flutur: Ridicarea MCV dă șanse mari de aderare a României la zona Schengen. „Sunt mândru că fac parte din această echipă liberală care în aceste zile scrie istorie” |
Furnizarea căldurii și a apei calde în apartamente, sub parametri normali |
Gheorghe Flutur anunță manifestări de amploare de Ziua Bucovinei |
Înscrieri la „Campionatul național de caricatură” pentru debutanți și caricaturiști români consacrați din județ, din țară și din străinătate |
Laborator modern de informatică amenajat de Rotary Club Suceava Cetate la Școala Gimnazială Giurgești |
Libra Internet Bank – eveniment de anvergură organizat la Iași pentru mediul de afaceri din Moldova |
Master Auto Glass sau specialiștii la care apelați pentru înlocuire parbrize autoturisme în Suceava |
O elevă din județ, în rol de ministru al Educației într-o ședință de guvern a copiilor, de la Palatul Victoria |
Peste 10.000 de elevi nevoiași încă așteaptă cei 500 de lei pentru rechizite, la peste două luni de la începerea școlii |
Peste 30 la sută din posturi la Pașapoarte Suceava sunt neocupate, iar cererile de pașapoarte au crescut cu 56 la sută față de anul trecut |
Politicienii și performanța intelectuală! |
Polițiști din Gara Suceava, eroi pentru un ucrainean care și-a pierdut geanta în care avea mulți bani și documente importante |
„Porți deschise”, la Centrul de Abilitare și Reabilitare pentru Persoane Adulte cu Dizabilități Zvoriștea și la Centrul de Servicii Multifuncţionale Suceava – Echipa mobilă Siret |
Românii din Austria solicită reintroducerea unui zbor pe ruta Viena - Suceava și retur |
Sindicaliștii semnalează probleme la calcularea salariilor profesorilor |
Stan: PSD și-a impus soluţiile pentru creșterea veniturilor românilor, convingându-i pe liberali că fiecare categorie socială poate fi sprijinită, însă nu la fel, ci diferit |
Ucrainean prins la intrarea în România cu un permis de conducere nepotrivit |
Un preot din Suceava, condamnat pentru că a condus fără permis și a refuzat să-i fie stabilită alcoolemia |
Un proiect unic inițiat de cercetători suceveni din cadrul USV, apreciat cu diplome de excelență |
Gabriela Popescu, singura femeie președinte de club de rugby din România, a lansat un ghid pentru sport |
Suceveanul Mihai Rusu a obținut o nouă victorie în Colosseum Tournament |
Victorii lejere pentru echipele sucevene în Campionatul Național al juniorilor II |
„Fapta bună cu un fruct și o legumă - Săptămâna legumelor și fructelor donate”, campanie socială desfășurată de Colegiul Tehnic Rădăuți |
„Crăciunul pe câmpul de război” |
A apărut Calendarul Creștin-Ortodox pe anul 2023 |
Icoana Maicii Domnului „Portăriţa”, făcătoare de minuni, de la Rădășeni se va afla trei zile în Biserica „Sf. Simion” – Turnu Roșu Suceava |
Primul lucru pe care ești dator să-l ceri în rugăciune este iertarea celor care-ți fac necazuri |
Vovidenia, Ovidenia, „Ceea ce se face văzută”, sărbătoarea luminii, o sărbătoare cu un nume atât de frumos și cu o rezonanță sufletească atât de profundă! |
Dialoguri culturale desfășurate sub privirile calde ale „Îngerului de serviciu” |
Simpozionul „Bucovina File de Istorie”, ediţia a XXIV-a |