|
|
|
![]() ![]() ![]() ![]() ![]() |
Balul Bobocilor de la Colegiul Naţional ”Ştefan cel Mare”
Ediţia din acest an a Balului Bobocilor de la Colegiul Naţional ”Ştefan cel Mare” Suceava i-a purtat pe spectatori într-o călătorie plină de peripeţii în însoritul continent african
A fost semnat contractul pentru studiul de fezabilitate necesar modernizării căii ferate între Ilva Mică și Pojorâta |
A găsit o bombă în timp ce săpa un șanț în propria curte |
Apa potabilă, oprită pentru două zile în mai multe zone din orașul Liteni |
ASCOR Suceava vă invită miercuri la hramul bisericii studențești, ce prăznuiește ,,Înălțarea Sfintei Cruci” |
Bogdan Gheorghiu consideră că Autostrada Nordului va aduce o creștere economică puternică a Bucovinei |
Bursă de locuri de muncă, cu 35 de joburi, la Ambro Suceava |
Centre de pregătire la informatică, gratuite, pentru elevi de gimnaziu și liceu |
Cosmin, din Panaci, dă aproape 500 de lei pe naveta la liceu, însă statul îi decontează doar 15% |
Cramele Bucium, Ziua Crucii și „Ostrovul Viilor” |
Cum a trăit un sucevean întâlnirea internațională a coșarilor, eveniment organizat în Italia |
Cursuri de calificare pentru șomeri în funcție de nevoile angajatorilor |
Doctorul Petrea Dulgheru, reales pentru al șaselea mandat în fruntea Colegiului Medicilor Veterinari |
DSP Suceava a solicitat Ministerului Sănătății 53.000 de doze de vaccin antigripal |
Flutur după o discuție cu noul guvernator din Cernăuți: Soluția pentru fluidizarea traficului la frontieră este deschiderea punctelor de la Vicovu de Sus, Ulma și Racovăț |
În calitate de reprezentant exclusiv al producătorului american MILWAUKEE TOOL, TEHNOACTIV S.R.L. Suceava organizează a 5-a ediție a evenimentului MILWAUKEE TOUR |
„Îngerii căzuți” ai justiției!! |
Intervenție SMURD la Centrul pentru Refugiați din Rădăuți |
Ioan Balan cere ca fermierii afectați de secetă să primească despăgubiri |
Primul spital din județ care va oferi gratuit tratament prin acupunctură asiguraților medical va fi cel din Siret |
Rădăuțeanul care a lovit un polițist cu sabia în cap a scăpat din pușcărie. A fost plasat în arest la domiciliu |
Suceava, în topul clasamentelor celor mai bune orașe în care să locuiești |
Suceveanca hairstylist de top Adriana David, pe scena marelui festival de beauty din România |
Sucevenii sunt așteptați sâmbătă la o acțiune amplă de ecologizare |
Titlul de Cetățean de Onoare, post-mortem, acordat în unanimitate arhitectului Bogdan Adomniței |
Tribunalul a întors decizia de lăsare în libertate a unui șofer care a condus beat deși avea permisul suspendat tot pentru alcool |
Un tată și-a văzut din nou casa în flăcări după ce și-a pierdut soția și un copil în alt incendiu |
Cupa Monitorul continuă cu meciuri din fazele eliminatorii |
Foresta luptă miercuri pentru calificarea în Turul al IV-lea al Cupei României |
Trei suceveni s-au aflat pe teren la amicalul dintre echipele de juniori ale României și Spaniei |
„Românii din munţii Dornei” |
Călugărilor le trebuie mult curaj |
Înălţarea Sfintei Cruci |
Simpozionul Național „Moștenirea Mușatină – credință, cultură, istorie” |
Amintirea și opera pictorului și graficianului Tiberiu Moruz au adunat laolaltă mulți iubitori de artă, la vernisajul expoziției-retrospectivă |