|
|
|
Ediţia din acest an a Balului Bobocilor de la Colegiul Naţional ”Ştefan cel Mare” Suceava i-a purtat pe spectatori într-o călătorie plină de peripeţii în însoritul continent african
154 de amenzi în 24 de ore pentru încălcarea restricțiilor de circulație, în Suceava |
Aproape 14.000 de suceveni sunt în șomaj tehnic |
Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților vine cu câteva îndrumări privind slujbele de Florii, din Săptămâna Patimilor și de Sfintele Paști |
BMW-ul unui polițist, incendiat în apropiere de locuința de serviciu de la Vatra Moldoviței |
Cabană a Universității, pusă la dispoziția personalului medical de la spitalul din Vatra Dornei |
Celco Constanța, cu sprijinul Gamar Construct, a donat 10.000 de măști de protecție Spitalului Județean Suceava |
Centrele medicale din Suceava care mai fac explorări la computerul tomograf și ecografii |
Comercianții de produse agro-alimentare își pot prelungi programul în zilele de dinainte de Paște |
Depozitul de deșeuri de la Ipotești, un adevărat vulcan fumegător |
Gheorghe Flutur este vindecat de coronavirus și a reînceput activitatea la conducerea CJ Suceava |
La îmbolnăviri cu COVID în România predomină femeile, la decese, bărbații |
La Rădășeni, procesiune cu Icoana Maicii Domnului Portărița de la Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” și cu racla cu sfintele moaște de la Biserica „Sfinții Mucenici Mercurie și Ecaterina” |
Lecții pentru perfecționarea vorbitului în public, pentru elevi și studenți |
Lungu: “La Suceava se fac 250 de teste COVID-19 pe zi, iar acum rezultatele se dau în aceeași zi” |
Mașină răsturnată în miez de noapte. La volan era o tânără băută |
Mobilizare generală și susținere emoțională pentru toți beneficiarii și pentru personalul care lucrează în centrele sociale de tip rezidențial |
O unitate mobilă cu 12 paturi va fi donată de Crucea Roșie și Rompetrol Departamentului pentru Situații de Urgență |
Prefectura Suceava nu are competenţe în a acorda derogări pentru deplasările din localităţile carantinate |
Spitalul Județean Suceava începe să revină la viață |
Sute de suceveni s-au înghesuit joi pe Aeroportul din Cluj pentru a pleca la muncă în Germania |
Toate paturile pentru pacienți COVID puse la dispoziție la Rădăuți, ocupate în 24 de ore |
Un grup de suceveni contestă criza Coronavirus, Starea de Urgență și carantinarea |
Un singur centru de sacrificare miei, aprobat deocamdată. Firma producătoare va livra miei acasă doritorilor |
Un sucevean în vârstă de 46 de ani, cu boli preexistente, a murit cu COVID-19 |
Chiar dacă prin suspendarea definitivă a Ligii a IV-a a pierdut orice șansă la baraj, Viitorul Liteni crede că decizia luată de AJF Suceava este una justificată |
Toate cele 89 de articole aparținând unor mai figuri importante din sportul românesc, scoase la vânzare în cadrul licitației caritabile de la Suceava, au fost adjudecate |
Confesiunile unui mut care a vorbit cândva |
„Hotelul din Fălticeni” |
Sâmbăta lui Lazăr, pomenirea morţilor, Floriile |
Timpul COVID-19, între unitate şi dezbinare |