Unul dintre cei mai experimentați oameni de presă din Suceava, Dumitru Teodorescu, directorul cotidianului Crai Nou, s-a stins din viață vineri, 10 aprilie. În vara acestui an urma să împlinească 70 de ani.
Numele său se află înscris încă de acum patru ani în ”Cartea de onoare a valorilor bucovinene” , acesta fiind în presă încă din 1972 și conducând ziarul cu cea mai mare vechime din presa scrisă locală, “Crai nou”, înființat în 1946.
Anunțul morții sale a fost făcut de către profesorul Petru Tomegea:
“Dragă Mitică, Dragă Domnule Dumitru Teodorescu, drum bun spre Câmpiile Eleusine! Te vom prețui mereu. Ai fost un stâlp drept al presei sucevene. Lași în urmă o echipă tânără și valoroasă la ctitoria ta, Crai Nou! Dumnezeu să te ierte și să te aibă în pază! Condoleanțe familiei!”.
Un anunț îndurerat a venit și din partea colegilor din presă, care lucrează la Crai Nou – Daniela Beale și Magda Axon:
“S-a stins din viaţă șeful nostru, directorul ziarului Crai Nou, DUMITRU TEODORESCU. Simt jale, teamă şi o tristeţe adâncă, adâncă. M-am dus în amintiri din zilele noastre vesele, împreună, în timp ce mintea şi sufletul refuză să priceapă urâtul veştii. Ar mai fi un milliard de fraze de scris si miliarde de cuvinte de spus. Sau doar de păstrat tăcere...Îţi spun la plecare doar „Mulţumesc, şefu’, odihnește-te în pace și să mă ierți că am mai bombănit uneori!".
Nu în ultimul rând, primarul Sucevei, Ion Lungu, a ținut să transmită condoleanțe familiei îndurerate și să spună câteva cuvinte despre omul Dumitru Teodorescu:
“Am avut o colaborare foarte bună. Era un ziarist de modă veche, ținea la principii, nu dădea o știre fără să te contacteze, să dai dreptul la replică.
O altă latură pe care am apreciat-o la domnul Teodorescu a fost cea legată de credință, a fost totdeauna aproape de biserică. Presa suceveana a pierdut un profesionist, avea o "peniță" fină, scria articole pe care îți facea plăcere să le citești până la capăt. Dumnezeu să-l odihnească în pace!".
Colectivul ziarului „Monitorul de Suceava” transmite pe această cale sincere condoleanțe familiei îndoliate și colegilor de la „Crai Nou”. Dumnezeu să îl odihnească în pace!
Pentru a afla mai multe despre Dumitru Teodorescu, vă invităm să citiți interviul realizat cu el de către redactorul-șef al Monitorului de Suceava, Tiberiu Avram.