|
|
|
Elevii Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava s-au distrat joi seara, la Balul Bobocilor, ca în America anilor ‘60, călătorind imaginar, în timp şi spaţiu, pentru a vedea
25 de infracţiuni în şcoli, cele mai multe fiind loviri |
A fost reluată circulaţia rutieră între Udeşti şi Vereşti peste râul Suceava |
Alei special amenajate pentru cărucioare cu copii, biciclete, trotinete şi role, în Zona de Agrement Tătăraşi |
Amenzi mari şi zeci de metri cubi de lemn confiscat, în timpul unor controale silvice |
Basmul „Povestea Cenuşăresei”, la Iulius Mall Suceava |
Biroul Teritorial SNPPC din IPJ Suceava şi-a ales noua structură de conducere |
Bugetul pentru localităţi, votat de consilierii puterii şi opoziţiei cu aceleaşi obiecţii |
Doar 38,77% dintre elevii suceveni de clasa a VIII-a au obţinut note peste 5 la simularea evaluării naţionale la matematică |
Doi medici, cercetaţi disciplinar de Colegiul Medicilor, în scandalul falsului stomatolog din Suceava |
Două gospodării au fost cuprinse de flăcări, din neglijenţa proprietarilor |
Echipamentele din locurile de joacă vor fi înlocuite sau reabilitate |
Flutur a emis ordinul de începere a lucrărilor de modernizare pe patru drumuri judeţene |
Grefieri de la instanţele şi parchetele din Suceava au protestat vineri în faţa Palatului de Justiţie |
Închisoare cu suspendare pentru un șofer care a accidentat mortal o bătrână și a fugit |
Individul trimis în judecată pentru agresiuni sexuale pe stradă are calitatea de inculpat și pentru viol |
Serviciu de livrare a cărţilor la domiciliu, iniţiat de Biblioteca Bucovinei |
Șofer încătuşat, după ce a devenit agresiv cu polițiştii care îl controlau |
Virginel Iordache anunţă că va trebui ca primăriile să asigure iluminatul tuturor trecerilor de pietoni |
Foresta se impune în secvențele de final în disputa cu CSM Râmnicu Sărat |
Liga Companiilor începe luni, cu 21 de echipe pe tabloul de concurs |
Marşul pentru viaţă 2019 - „Unic din prima secundă”, Suceava, Ediţia a X-a |
„Cursa de distanţă pentru motociclete” |
Iertarea păcatelor, condiţie a vindecării depline |
Păcatele nu ne lasă să fim fericiți nici pe pământ și nici în veșnicie |
Cultural Concursul naţional ,,Aşteptând Învierea Domnului”, ediţia a X-a |
Expoziție de grafică și fotografie dedicată pădurii, pe holurile Direcției Silvice Suceava |