|
|
|
A fost o nouă provocare pentru organizatori și studenți de a-și etala creativitatea și de a pune în scenă un spectacol care să cucerească atenția, dar și aprecierile celor din sală
2,107 milioane de lei pentru modernizarea a două drumuri județene |
Consiliul Judeţean scoate la vânzare ce prisoseşte la Aeroportul Suceava |
Doi poliţişti de frontieră şi un vameş, condamnaţi într-un dosar de corupţie |
Locuri fruntaşe pentru suceveni, la Concursul de Şah „Cupa Luceafărul” |
Noile tarife la serviciile ACET de apă şi canalizare vor fi decise săptămâna viitoare |
Peste o sută de copii şi tineri cu dizabilităţi beneficiază de servicii gratuite la domiciliu |
Poliţist trimis în judecată, după ce a închis un dosar penal cu o declaraţie falsă |
Prima probă din cadrul evaluării naţionale, considerată „accesibilă” de cei mai mulţi dintre examinaţi |
Primăria Suceava vrea să cumpere fosta piaţă agroalimentară din Obcini, pentru a o transforma în grădiniţă de copii |
Trafic rutier şi feroviar blocat şi gospodării inundate, după o nouă furtună, ieri după-amiază |
Trei sute de poliţişti mobilizaţi în ultimele zile au reuşit să reducă numărul de infracţiuni |
Trei zile de concursuri hipice pe Hipodromul Rădăuţi, la Cupa Bucovinei |
Un tir scăpat de sub control s-a izbit în restaurantul "La Popasul Baciului" |
Partida dintre Rapid CFR și Sportul s-a amânat pentru mâine |
Poliția Suceava a câștigat a treia ediție a Campionatului Bugetarilor |
Adrian Mutu apare pe lista transferurilor anchetate în Italia pentru fraudă fiscală |
Cristescu: Au apărut datorii noi de 3,5 milioane de euro, cu care nu suntem de acord |
Juniorul Oarnă care a jignit o pasageră în avion va fi judecat de Comisia de Disciplină a FRF |
Olympique Marseille îl cedează cu regret pe fundaşul Ştefan Popescu la AC Ajaccio |
Sandu îi propune omologului său din Muntenegru un amical la nivelul primelor reprezentative |
Spaniolul Sandaza, în probe la Petrolul Ploieşti |
Steaua va juca în Liga Campionilor |
Suporterii rapidişti au donat sânge pentru răniţii din Muntenegru |
Zotta, nemulţumit de sprijinul pe care rivala Corona îl primeşte de la autorităţile locale |
Clubul Fenerbahce, exclus două sezoane din cupele europene, Beşiktaş, unul |
Cluburile Juventus, Milan, Napoli şi alte 38 de grupări italiene, bănuite de fraudă fiscală |
Poliţiştii şpăgari, principalii vinovaţi pentru morţii de pe şosea |
Bilanţ de an şcolar la Colegiul „Alexandru cel Bun”, Gura Humorului (II) |
Ambasador: Doar 6 din cei 18 morţi au fost identificaţi; vin la Bucureşti procurori muntenegreni |
Ambasadorul României în Muntenegru: Şoferul a încercat să evite lovirea unor copii de pe viaduct |
Angajaţii MAI donează sânge pentru victimele accidentului produs în Muntenegru |
Bucureştenii, îngrijoraţi în principal de sănătate, apoi de viitorul copiilor |
Evaluarea la română, între "subiecte uşoare" şi colocvii ad-hoc în curtea şcolii, după examen |
Grapini, în urma controlului la Mareea: Toată răspunderea îi revine firmei de transport |
Grigore (Gregory Tour): Din câte am aflat, poliţistul era la volan; era un şofer bun şi o fire calmă |
Lilian Zamfiroiu, votat de plenul Senatului în funcţia de preşedinte al ICR |
Lista etnobotanicelor-completată cu 30 produse, măsurile similare anterioare nu au avut nici un efect |
Persoanele decedate în accidentul din Muntenegru, identificate inclusiv prin expertize genetice |
Preşedintele Autorităţii de Supraveghere a Datelor cu Caracter Personal, revocat de senatori |
Ziua de 26 iunie 2013 a fost decretată zi de doliu naţional pentru victimele din Muntenegru |
26 Iunie |
Astăzi începe Postul Sf. Petru şi Pavel |
Sfinţii Petru şi Pavel, primii din ceata Apostolilor |
Land Rover lansează o nou ediție specială Freelander |
Mercedes E-Klasse restilizat cu somptuozitate |
Opel Cascada este disponibil în România de la 22.820 euro |
Volkswagn Golf Variant, model compact de familie |
Bătrân de 77 de ani, în comă, din cauza căldurii |
Spitalul Suceava a pierdut 4,5 milioane de lei de la bugetul asigurărilor de sănătate |
Andra: Sunt pregătită să fiu mămică din nou! |
Cadou inedit pentru bebeluşul ducesei Catherine şi al prinţului William: Premierul australian îi tricotează un cangur de jucărie |
Managerul Alexandrei Stan, acuzat de şantaj, este urmărit penal de DNA |
Nicoleta Luciu va prezenta emisiunea "Bingo România" cu mâna în ghips |
Aproape jumătate dintre femei se machiază la volan. Câte accidente sunt provocate din această cauză |
Asigurătorii avertizează că încălzirea oceanelor face unele regiuni ale lumii de neasigurat |
Hainele, pantofii şi cosmeticele, în topul produselor cumpărate online de francezi |
Trei exoplanete potenţial locuibile, pe orbita aceleiaşi stele, descoperite de astronomi |
Turnul Eiffel, închis ieri, din cauza unei greve |
Anul omagial al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, în numismatică şi filatelie |
Învăţătorul Gheorghe Popa, omagiat de generaţiile pe care le-a format |
Nicolai Oprea - „O viaţă trăită, aşa cum a fost” |
Seară de film german |
„Ştafeta tradiţiilor bucovinene”, cu elevi de la Şcoala Gimnazială „Ion Creangă” |
Ziua Universală a Iei, sărbătorită la Centrul pentru Susţinerea Tradiţiilor Bucovinene |
Petru IROAIE |