„Zmeie de hârtie”

O carte pe zi: „Zmeie de hârtie”

Autor: Romain Gary

Traducător: Liviu Papuc

Apariție: 2019

Nr. pagini: 312

Editura: Humanitas

Ultima carte publicată de Romain Gary, în 1980, „Zmeie de hârtie”, este unul dintre cele mai frumoase și mai emoționante romane de dragoste având ca fundal cel de-al Doilea Război Mondial.

Descriere

Ludo crește într-un sat normand, în casa unchiului său Ambroise Fleury, celebru pentru că bricolează zmeie fabuloase. Viața lui liniștită este bulversată în ziua când o întâlnește pe angelica Lila, o fată din familia aristocratică poloneză care deține un conac în ținut. Este de ajuns o singură privire, și Ludo se îndrăgostește pentru totdeauna, iar astfel debutează aventura unei vieți: pentru a fi demn de inima și mâna Lilei, Ludo devine secretarul contelui Stas de Bronicki, tatăl fetei, jucător la bursă, dar și la mesele din marile cazinouri ale Europei, călătorește în Polonia, în ajunul izbucnirii războiului, și revine acasă în timp ce Germania invadează Polonia, Lila și familia ei dispar și Europa se cufundă în coșmar. Țările capitulează, dar cei care încă mai cred în idealuri nu abdică. Ludo va intra în Rezistență și va afla că eroi pot fi și un bucătar francez obsedat de arta culinară, și un profesor la senectute care redactează manifeste, și o fostă madamă ce se dă drept contesă, și un unchi care meșterește zmeie și are o ascunzătoare în atelier. Va putea însă Ludo să treacă peste ce va afla despre Lila?

Romanul „Zmeie de hârtie” reprezintă, dincolo de dimensiunea romantică, o frumoasă personificare a patriotismului. Este o declarație de dragoste pentru Franța, pentru moștenirea ei istorică și culturală, pentru arta ei culinară, pentru oamenii care au rezistat în fața ocupanților chiar și atunci când părea că înfrângerea este ineluctabilă și definitivă. Este un elogiu adus speranței și sentimentelor eterne, o mărturisire emoționantă despre puterea iertării și despre vindecarea prin iubire

Frânturi din „Zmeie de hârtie”

„Îmi plăceau sclipirile acestea de veselie din privirea sa, surâsul batjocoritor sub mustața căruntă: o veselie veche, care provenea din cel mai îndepărtat trecut al nostru și atingea în trecere un obraz, înainte de a-și relua drumul către viitor.”

„Pământul normand încă își păstra toate rănile, dar pacea toamnei începea deja să le aline. Cerul, deasupra tancurilor răsturnate și a caselor dărâmate, își regăsise aerul său de indiferent frumos.”

„-Poate că da. Germanii m-au ajutat foarte mult. Ceea ce este înspăimântător în nazism, se spune, este partea sa inumană. Da. Dar trebuie să recunoaștem ceea ce este evident : partea această inumană face parte din omenesc. Atâta timp cât n-o să recunoaștem că inumanitatea este un lucru omenesc, vom rămâne cantonați în minciuna pioasă.”