Un nou capitol în colaborarea între Suceava și Cernăuți a fost deschis odată cu semnarea Proiectului educațional multicultural de colaborare transfrontalieră „Mâini unite – visuri împlinite”, eveniment care a avut loc în prezența reprezentanților celor patru instituții partenere: Colegiul Național „Mihai Eminescu” Suceava, reprezentat de prof. dr. Silvia-Corina Nuțu, director al instituției; Școala Gimnazială „Bogdan Vodă” Rădăuți, reprezentată de prof. Radu-Gheorghe Munteanu, director; Uniunea Ucrainenilor din România (UUR), Filiala Suceava, reprezentată de Ilie Sauciuc, președinte; Complexul Instructiv – Educativ Dymka, regiunea Cernăuți, Ucraina, reprezentat de Vasile Gumelnic, director. Proiectul este coordonat de prof. Martineac Mihaela-Delia și prof. Olga Ostafii. Colegiul sucevean a fost reprezentat, la eveniment, de prof. Anamaria Popescu, consilier educativ.
Scopul principal al proiectului este promovarea educației interculturale prin activități comune care să dezvolte respectul, înțelegerea și cooperarea între elevii și cadrele didactice din cele două țări. De asemenea, parteneriatul urmărește: crearea de legături durabile între instituțiile de învățământ partenere; Schimburi culturale și educaționale pentru elevi și profesori, promovând diversitatea culturală ca un element de îmbogățire reciprocă; Participarea la activități artistice, educaționale și sociale, care să dezvolte competențele interculturale și să încurajeze dialogul între comunități.
Proiectul „Mâini unite – visuri împlinite” reprezintă un exemplu de bună practică în colaborarea transfrontalieră, promovând nu doar schimburi educaționale, ci și solidaritatea între comunitățile din România și Ucraina.
Directorul Școlii Gimnaziale „Bogdan Vodă” Rădăuți, prof. Radu – Gheorghe Munteanu, a subliniat importanța acestei inițiative, afirmând că educația interculturală este cheia pentru o Europă unită și pentru un viitor în care respectul și colaborarea să fie valori fundamentale.
Semnarea proiectului „Mâini unite – visuri împlinite” marchează un moment important care demonstrează că educația și cultura pot deveni punți de legătură între oameni. Prin activitățile planificate, proiectul va contribui la dezvoltarea unei generații deschise, tolerante și capabile să construiască împreună un viitor mai bun.
Delegația din Ucraina a avut ocazia de a participa la manifestarea ”Sărbătoarea minorităților naționale”.În spiritul diversității și al respectului față de tradițiile comunităților etnice, Școala Gimnazială „Bogdan Vodă” Rădăuți, la inițiativa inspectorului școlar de istorie, prof. dr. Daniel Hrenciuc, a organizat cea de-a XIV-a ediție a evenimentului dedicat Zilei Minorităților Naționale din România, marcată pe 18 decembrie. Activitatea, devenită o tradiție a școlii, a fost un prilej de a celebra moștenirea culturală a minorităților din Bucovina.
Manifestarea a fost structurată pe două părți distincte, dar complementare: un spectacol artistic și o expoziție culinară, fiecare ilustrând frumusețea și unicitatea minorităților din Bucovina.
La deschiderea programului artistic au luat cuvântul reprezentanți ai minorităților etnice din județul Suceava: Ilie Sauciuc, președintele UUR Filiala Suceava și Eduard Mohr, președintele Uniunii Germanilor Bucovineni Rădăuți. Elevii școlii rădăuțene, sub îndrumarea profesorilor lor, au prezentat o serie de momente artistice deosebite: dans german – elegant și riguros, evocând tradițiile comunității germane, dans arăbesc – plin de culoare și grație, aducând în prim-plan ritmurile orientale, dans țigănesc – energic și plin de viață, reflectând bucuria și pasiunea caracteristice culturii rrome. Un moment special a fost prezentat de Ansamblul ”Kozacioc” din Bălcăuți, coordonat de prof. Petru Șoiman, care a adus, în fața publicului, dansuri tradiționale ucrainene. Costumele autentice și energia debordantă au oferit o incursiune în bogata tradiție culturală a ucrainenilor din Bucovina.
După spectacol, invitații au fost îndrumați spre holul mare al școlii, unde a fost organizată o expoziție culinară cu preparate tradiționale pregătite și expuse de Yori Finkel, reprezentant al comunității israeliene din Rădăuți.Acest moment a fost un bun prilej, pentru participanți, de a descoperi și savura gusturi noi, dar și de a înțelege mai bine tradițiile israeliene.
Ziua Minorităților Naționale este un prilej de a reafirma importanța diversității culturale ca parte integrantă a identității Bucovinei și a României. Evenimentul organizat de Școala Gimnazială „Bogdan Vodă” Rădăuți a demonstrat, încă o dată, valoarea conviețuirii armonioase între diferite comunități și puterea culturii de a crea legături între oameni.
Directorul școlii, prof. Radu-Gheorghe Munteanu, a mulțumit tuturor participanților, elevilor și profesorilor pentru implicare, subliniind că astfel de activități contribuie la formarea unei generații care respectă și prețuiește diversitatea.
Cea de-a XIV-a ediție a evenimentului dedicat Zilei Minorităților Naționale a fost un succes, reușind să aducă împreună oameni din diferite comunități într-o atmosferă de sărbătoare și respect reciproc. Spectacolul și expoziția culinară au oferit participanților o experiență culturală unică, consolidând ideea că diversitatea este o comoară care ne îmbogățește pe toți.
Prof. Delia Martineac