Monitorul de Suceava

„Zilele Erasmus”, eveniment la Școala Gimnazială Nr. 4 Suceava

 

Elevii, părinții și profesorii de la învățământul primar și gimnazial de la Școala Gimnazială Nr. 4 Suceava au participat în data de 17 octombrie la „Zilele Erasmus 2024”, eveniment intitulat „Erasmus is My Superpower”.

Acțiunea s-a adresat tuturor elevilor, părinților și profesorilor școlii, întrucât principalul obiectiv al Zilelor Erasmus este acela de a promova angajamentul față de valorile educației europene, precum stilul de viață sănătos, dezvoltarea durabilă și învățarea în contexte informale.

Acțiunea a început cu ceremonia de deschidere susținută de prof. înv. primar Mirela Mazilu, coordonatorul proiectelor Erasmus în școală, și prof. dr. Mariana – Vica Ciupu, director adjunct al școlii.

În mesajul său de bun venit adresat participanților, Mirela Mazilu și-a exprimat recunoștința față de membrii echipei Erasmus+ pentru implicarea lor activă în proiectele aflate în derulare, chiar și în vremurile dure de pandemie, încurajându-i să își continue activitățile educative și să promoveze principiile și valorile educației europene, în timp ce fac față adversităților în aceste momente dificile. Ulterior, a prezentat proiectele Erasmus+ dezvoltate în școală.

 

Experiențe Erasmus

Prima parte a evenimentului a cuprins mărturii ale cadrelor didactice care au beneficiat de formare în cadrul mobilităților Erasmus + KA1. Au fost prezentate următoarele proiecte la care au participat cadre didactice și elevi ai Școlii Gimnaziale Nr. 4 Suceava:

 

Prezentări. Beneficiari

A doua parte a evenimentului a fost dedicată prezentărilor beneficiarilor Erasmus+ KA210. Elevii școlii noastre sunt impicați în Proiectul Erasmus+ KA210, ”Stop Bullying Through Inclusion Games”, adresat elevilor din ciclul gimnazial, coordonat de prof. înv. primar Mazilu Mirela. Mobilitățile la care au participat sunt:

În ultima parte a sesiunii de prezentări online, elevii, profesorii și părinții au avut ocazia să împărtășească experiențe de mobilitate Erasmus+ și să discute despre provocările de a studia în țările din Europa.

A fost o șansă unică de a prezenta multiple experiențe interculturale și de a mediatiza proiectele Erasmus + în comunitatea școlară.

Au fost create galeriile virtuale ale proiectelor Erasmus+, unde elevii, părinții, profesorii și cei interesați din comunitatea locală, națională și internațională pot vedea fotografii din timpul mobilităților beneficiarilor. Ambele evenimente au fost publicate pe blogul special creat pentru Zilele Erasmus.

Evenimentele au avut impactul așteptat și au fost publicate pe blogul special creat pentru Zilele Erasmus de către profesorul de geografie Nistor Bogdan, https://erasmusdayscoala4sv.blogspot.com/.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 26 Octombrie 2024.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.