Monitorul de Suceava Sâmbătă, 7 septembrie

Zilele Comunei Hănțești, ediția a III-a

Daniela MICUŢARIU

La Căminul Cultural Hănțești vor avea loc sâmbăta, 7 septembrie 2024, de la ora 16:00, Zilele Comunei Hănțești, ediția a III-a.

Evenimentul va debuta cu o slujbă religioasă, oficiată de preoții din comună, pentru zece cupluri care vor fi premiate de primarul comunei Hănțești, Daniel Olariu, la împlinirea a 50 de ani de la căsătorie. Fiecare cuplu va primi câte un buchet de flori, o diplomă și un cadou din partea administrației locale, apoi toți vor fi invitați la o masă festivă.

Tineri talentați din comună vor susține un spectacol. Pe aceeași scenă vor urca Ionela Pieptănariu, Alesia Chirilă, Adina Petronela Dănilă, Ștefania Miruna Țurcanu și Fetele de la Siret.

„2024 a fost un an deosebit de greu din punct de vedere al cheltuielilor. Avem foarte multe proiecte în derulare și a fost nevoie să punem și noi cofinanțări. Inițial, m-am gândit să nu organizăm acest eveniment, apoi, după discuțiile purtate cu diferite persoane, am decis să continuăm această frumoasă tradiție de a ne reuni, în ziua hramului, pentru a ne bucura împreună. Ne vom lua revanșa edițiile următoare, când vor fi finalizate proiecte importante și vom avea motive în plus de sărbătoare. Vă așteptăm alături de noi cu tot dragul", a spus primarul Daniel Olariu.

Evenimentul va fi prezentat de Mihaela Zîna Bârsan, inițiatoarea proiectului „10 pentru folclor”. La finalul evenimentului, va avea loc un tradițional Bal al Gospodarilor, în compania Formației Royal Group, până târziu în noapte. Manifestările sunt organizate de Primăria și Consiliul Local Hănțești, la inițiativa primarului Daniel Olariu.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 06 Septembrie 2024.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.