Monitorul de Suceava

Zgura de la Suceava le-a purtat noroc „tricolorilor”, care s-au calificat la turneul final European Summer Cups Boys Under 14 de la Valencia

Gabriel TODERAŞCU

 

Suceava, orașul care găzduiește unul dintre cele opt turnee din cadrul European Summer Cups Boys Under 14, le-a purtat noroc „tricolorilor”. Astfel, după ce duminică a reușit să învingă Ucraina cu scorul de 3-0, România a câștigat luni, cu 2-1, și duelul din semifinale cu Italia, calificându-se în finală, acolo unde va întâlni Grecia, care a eliminat, pe rând, Suedia și Finlanda. Indiferent însă de acest rezultat, România este sigură de prezența la turneul final de la Valencia, acolo unde vor ajunge primele două clasate ale întrecerii de la Suceava.

European Summer Cups Boys Under 14 este o competiție pe echipe, cu 36 de țări participante. Întrecerea este structurată într-un circuit cu 8 turnee, Suceava fiind unul dintre orașele gazdă alături de Valencia (Spania), Bremen (Germania), Cabourg (Franța), Izmir (Turcia), Denizli (Turcia) și Rakovnik (Cehia).

Italia, Suedia, Grecia, Finlanda, Ucraina, Serbia, Muntenegru și România sunt formațiile care se confruntă zilele acestea pe terenurile de zgură de la Complexul Sportiv „Unirea” din Suceava. Fiecare echipă este alcătuită din primii trei clasați din țara respectivă la această categorie de vârstă, plus un antrenor. Arbitrul principal al competiției este Răzvan Dinicoiu, care a venit la Suceava direct de la turneul de mare șlem de la Wimbledon, unde a oficiat în calificări.

Finala dintre România și Grecia se va disputa marți, 2 iulie, cu începere de la ora 09.00, în continuare urmând să se joace și celelalte meciuri de clasament.

„Au fost meciuri frumoase, în care am avut privilegiul să urmărim la lucru câțiva din cei mai talentați sportivi din Europa la această categorie de vârstă. Îmbucurător este faptul că tenismenii din echipa României au evoluat la cel mai înalt nivel, ceea ne-a făcut să ne simțim mândri”, a declarat directorul de concurs, Costel Chelariu, care a ținut să sublinieze și meritele lui Marius Muntean în buna organizare a turneului de la Suceava, nume pe care l-a omis din greșeală în momentul în care a anunțat lista cu cei ce s-au implicat activ în susținerea acestui important eveniment sportiv.

România se bazează la European Summer Cups Boys Under 14 pe jucătorii Andrei Radu (București), Darius Dorin (București) și Lucas Alexandru Milos (Timișoara). Antrenorul „tricolorilor” este Manuel Nicolae.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 01 Iulie 2024.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.