Monitorul de Suceava

Zăpada apoasă și grea căzută noaptea trecută a rupt crengi și copaci și a dus la avarierea unor mașini

Sandrinio NEAGU

Zăpada apoasă și grea care a căzut în noaptea de miercuri spre joi a creat și o serie de neplăceri. Sub greutatea ninsorii mai mulți arbori, dar și crengi s-au rupt și au dus inclusiv la avarierea unor mașini.

Pompierii au intervenit în mai multe zone pentru a tăia și a îndepărta arborii puși la pământ.

Au fost astfel de misiuni în municipiul Suceava, pe străzile Oituz, Tomșa, Alexandru Dracinschi, Tipografiei, Parcului și Alexandru cel Bun, dar și la Solca, pentru îndepărtarea unui arbore căzut pe carosabil.

Prin căderea copacilor au fost afectate 8 autovehicule, unele cu avarii, altele doar cu zgârieturi.

Aceasta este situația de la ora 9.00 din dimineața zilei de 21 noiembrie, dar lucrurile se pot schimba de la o oră la alta.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 21 Noiembrie 2024.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.