Monitorul de Suceava Asociația Institutul Bucovina

Voluntare din Spania, implicate în proiectul „Împreună pentru o școală incluzivă” desfășurat la Păltinoasa

Daniela MICUŢARIU

 

Voluntare din Spania s-au implicat în proiectul „Împreună pentru o școală incluzivă”, proiect desfășurat la Păltinoasa, în comunitatea Țâmpoceni.Asociația Institutul pentru Parteneriat Social Bucovina, în parteneriat cu Institutul Jaume I din Salou din Spania, a găzduit, în perioada 20 mai - 17 iunie 2024, două studente voluntare din Spania, Paula și Ihsane, prin intermediul programului Erasmus. Timp de o lună, acestea au devenit parte integrantă a echipei Asociației Institutul Bucovinași s-au implicat cu pasiune și dedicare în diverse activități.

Pe parcursul acestei perioade, Paula și Ihsane au participat la diverse activități de voluntariat organizate de Clubul Împreună Suceava și ArtLaBurdujeni. Ele au oferit sprijin beneficiarilor într-o varietate de activități, incluzând pictură, confecționarea bijuteriilor handmade și organizarea de activități în natură.

Cele două voluntare din Spania au fost implicate activ și în proiectul „Împreună pentru o școală incluzivă”, coordonat de CenRes Suceava, în comunitatea Țâmpoceni, comuna Păltinoasa. Tinerele au desfășurat activități educaționale și interactive cu copiii din comunitatea rromă, contribuind semnificativ la dezvoltarea și incluziunea acestora.

„Această experiență a demonstrat că tinerii implicați în activități de voluntariat reprezintă o sursă de inspirație pentru noi toți, demonstrând că fiecare individ poate aduce schimbări pozitive în lumea înconjurătoare.Asociația Institutul pentru Parteneriat Social Bucovina continuă să fie deschisă pentru primirea voluntarilor din toată lumea, oferindu-le diverse oportunități de învățare și dezvoltare. Invităm toți cei interesați să ni se alăture în eforturile noastre de a crea o societate mai incluzivă și mai solidară”, a declarat Petru Vasile Gafiuc, președintele Asociației Institutul Bucovina.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 01 Iulie 2024.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.