Radu LUPAŞCU
Facultatea de Istorie, Geografie și Științe Sociale din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV), în colaborare cu Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, vă invită joi, 20 februarie, la lansarea volumului „Monahismul ortodox românesc și modernitatea. De la Regulamentele Organice la Decretul 410”. Volumul a apărut la finele anului 2024, la Editura Eikon, iar lansarea va avea loc în prezența autorului, prof. univ. dr. George Enache.
Lucrarea analizează evoluția monahismului din spațiul românesc și, desigur, influenţa acestuia asupra societății. Perioada tratată în acest volum pornește la prima jumătate a secolului al XIX-lea, mai precis la adoptarea în Țara Românească și Moldova a Regulamentelor Organice, care au reprezentat de fapt schița unei prime Constituții, și se încheie cu un moment de cumpănă, adoptarea de către regimul comunist a Decretului 410.
Autorul George Enache este profesor la Facultatea de Litere, Istorie și Teologie de la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, fiind un reputat cercetător al istoriei Bisericii Ortodoxe Române și al fenomenului religios din epoca modernă și contemporană. Are o vastă experiență în arhive, având la activ și un stagiu în calitate de cercetător la Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, încă de la înființarea instituției, în anul 2000. De-a lungul carierei sale a publicat numeroase volume și zeci de studii valoroase, fiind și conducător de doctorat.
În cadrul lansării de joi, volumul va fi prezentat publicului de arhidiaconul lector univ. dr. Vasile M. Demciuc și de către profesorul George Enache, manifestarea fiind moderată de prof. univ. dr. Gheorghe Onișoru. Cu acest prilej, Editura Eikon va pune la dispoziția celor interesați lucrarea care se lansează, precum și alte tomuri apărute recent, iar autorul va acorda autografe.
Lansarea de carte va avea loc în amfiteatrul E 210 din Corpul E al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, cu începere de la ora 11:00.
Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 19 Februarie 2025.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.