Dan COMAN
Consilierul local al PNL Adi Jecalo este noul viceprimar al municipiului Rădăuți. Alegerea viceprimarului a avut loc în ședința de miercuri a Consiliului Local Rădăuți. La punctul de pe ordinea de zi pentru alegerea viceprimarului au absentat majoritatea consilierilor PSD și AUR, care au decis să părăsească ședința. PNL l-a propus pentru funcția de viceprimar pe Adi Jecalo, în timp ce un consilier AUR, Constantin Hrițcan, s-a autopropus pentru această funcție.
De precizat că în Consiliul Local Rădăuți PNL are nouă consilieri, PSD are opt, iar AUR are doi reprezentanți. La ședința de miercuri a Consiliului Local Rădăuți a absentat un consilier local al PNL, situație în care liberalii ar fi avut nevoie de încă două voturi de la celelalte formațiuni politice pentru a obține postul de viceprimar. Cele două voturi au venit atât de la reprezentantul AUR, Constantin Hrițcan, care a rămas în sala de ședințe și care în cele din urmă l-a votat pe Adi Jecalo, dar și de la consilierul PSD Nistor Tatar. Acesta a fost singurul reprezentant al PSD care a rămas să voteze viceprimarul. În final, toți cei zece consilieri care și-au exprimat votul pentru funcția de viceprimar l-au ales pe Adi Jecalo pentru această funcție.
Mai trebuie spus că Adi Jecalo a fost administrator al firmei SC Servicii Comunale SA Rădăuți, el demisionând din această funcție în cursul zilei de marți.
Bogdan Loghin către consilierii care au votat viceprimarul: „Ați dat dovadă de maturitate politică pentru Rădăuți”
După alegerea viceprimarului Adi Jecalo, primarul din Rădăuți, Bogdan Loghin, le-a mulțumit consilierilor locali care au înțeles că în acest municipiu este nevoie de stabilitate.
„Mulțumesc foarte mult participanților la ședință. Iar rădăuțenii au putut să vadă încă de la începutul acestei ședințe intențiile cu care au venit unii dintre colegii noștri. Nu mă refer la toți, pentru că sunt foarte mulți oameni de bună credință, care cu siguranță vor face lucruri foarte frumoase și care se vor implica pentru Rădăuți. Dar astăzi ați dat dovadă de maturitate politică pentru Rădăuți. Să știți că ce s-a întâmplat astăzi nu este pentru Bogdan Loghin sau pentru Adi Jecalo sau pentru altcineva. Este pentru o stabilitate absolut necesară în aceste condiții extrem de grele. Acum vom vedea cum va fi și în săptămânile viitoare, când așteptăm fonduri pentru a putea face plăți la gaz. Astea sunt problemele stringente”, a transmis Bogdan Loghin.
La rândul său, noul viceprimar Adi Jecalo a spus că își dorește o colaborare foarte bună cu membrii Consiliului Local. „În primul rând vreau să vă mulțumesc, stimați colegi, pentru votul acordat, pentru încrederea acordată. În același timp vreau să mulțumesc cetățenilor din municipiul Rădăuți pentru votul acordat într-un număr atât de mare pe data de 9 iunie pentru domnul Bogdan Loghin, cât și pentru Consiliul Local, pentru membrii PNL. Vă mulțumesc și să sperăm că vom avea o colaborare foarte bună, să începem treaba și să sperăm că nu vom dezamăgi”, a spus Adi Jecalo.
Mai trebuie spus că Adi Jecalo a fost administrator al firmei SC Servicii Comunale SA Rădăuți, el demisionând din această funcție în cursul zilei de marți.