Monitorul de Suceava

Veteran de război, condus pe ultimul drum, cu onoruri militare, la 102 ani

Florin PAIU

 

Un veteran din Al Doilea Război Mondial, care a răzbit prin greutățile vieții până la 102 ani, a fost condus pe ultimul drum, la începutul acestei săptămâni, în satul Petia, comuna Bunești, localitatea unde s-a născut, a crescut și și-a petrecut și bătrânețea.

Ștefan Țăranu a fost ultimul veteran din marea conflagrație mondială al comunei.

El a făcut parte din Regimentul 16 Infanterie Jandarmi, cu care a luptat în Al Doilea Război Mondial, iar după 1990 le-a vorbit de multe ori elevilor jandarmi de la Fălticeni despre cinstea uniformei și greutățile prin care a trecut.

El a fost condus pe ultimul drum cu Garda de Onoare a Jandarmeriei, cu onoruri militare și cu salve de foc.

Inspectorul-șef al Jandarmeriei Suceava, generalul de brigadă Ionel Postelnicu, comandant mulți ani la Școala Militară de Jandarmi Fălticeni, a ținut să fie prezent la conducerea pe ultimul drum a veteranului jandarm și a vorbit despre Ștefan Țăranu și cariera sa de militar.

La 88 de ani, maistrul militar Dumitru Davidel a fost și el alături de veteranul de 102 ani pe ultimul său drum și a purtat Drapelul Asociației ”Cultul Eroilor”, alături de mai tinerii colegi, colonelul Constantin Crăciun și colonelul Viorel Giosan.

Ștefan Țăranu a fost încorporat la vârsta de 20 de ani și a luptat în război, în Campania de Vest, revenind acasă la începutul lui 1946, cu o stare de sănătate bună.

Veteranul a avut doi fii și o fiică, șapte nepoți, cinci strănepoți și doi stră-strănepoți.

Una dintre strănepoate, plt. Mădălina Guță, s-a instruit pentru a deveni jandarm chiar în cazarma în care s-a instruit și străbunicul ei.

Așadar, bătrânul veteran are o urmașă care poartă mai departe onoarea uniformei.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 15 Aprilie 2025.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.