Monitorul de Suceava

Vasile Marian Sabie și-a preluat primul mandat de primar în Fântânele în fața unei asistențe record

Sandrinio NEAGU

 

Noul primar al comunei Fântânele, Vasile Marian Sabie, și-a preluat mandatul în seara zilei de joi, 24 octombrie, în fața unei asistențe numeroase. La învestirea sa în funcție și a noului Consiliul Local, precum și la depunerea jurământului de credință, au participat foarte mulți colegi din PSD.

La eveniment au fost prezenți deputații Eugen Bejinariu, Mirela Adomnicăi și Gheorghiță Mîndruță. De asemenea, au participat subprefecții Florin Sinescu și Antoniu Alexandru Flandorfer, dar și fostul subprefect Cristian Șologon.

Din partea invitaților, primarul aflat la primul mandat a primit mesaje de încurajare și de susținere pentru următorii patru ani.

”Vreau să mulțumesc în special cetățenilor comunității noastre care pe data de 9 iunie mi-a oferit votul de încredere. De asemenea, vreau să mulțumesc PSD pentru că a avut încredere în mine, precum și preotului Chira Cosmin, care s-a rugat 1-2 ore pentru mine. La Fântânele, lumea nu și-a dorit o schimbare Vasile cu Vasile, ci o schimbare legată de modul de administrare a comunei, și de aceea îi îndemn pe toți consilierii locali să facem front comun pentru oamenii din comuna Fântânele, pentru că peste patru ani cartea de vizită cu care ne vom prezenta în fața alegătorilor este ceea ce am făcut în acești patru ani. Să ne dea Dumnezeu înțelepciune și înțelegere pentru a face administrație în slujba cetățeanului”, a fost mesajul transmis de Vasile Marian Sabie, noul primar al comunei Fântânele.

 

·        ”Dumnezeu a lucrat prin oameni, iar datorită lor sunteți acum în fruntea comunei”

 

Parlamentarii prezenți la ceremonia de învestire la Fântânele cred că noul primar are atuul tinereții și al energiei și cred că împreună cu noul președinte al Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, va face o echipă bună.

”Am rămas impresionată când am venit în campania electorală, tot aici, în Căminul Cultural, și trebuie să vă spun că este una dintre cele mai numeroase audiențe la o constituire de Consiliu Local, iar asta înseamnă că Dumnezeu a lucrat prin oameni, iar datorită lor sunteți acum în fruntea comunei. Știți că aveți sprijinul președintelui Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, iar peste 4 ani de zile vă veți întoarce din nou la oameni pentru a le cere din nou votul și îi veți convinge de această dată cu fapte”, a spus deputatul Mirela Adomnicăi.

La rândul său, deputatul Eugen Bejinariu și-a exprimat încrederea în puterea de muncă a primarului ales din Fântânele.

”E un moment emoționant, un moment de bucurie pentru comuna dumneavoastră, pentru domnul primar, pentru domnii consilieri. Trebuie să faceți lucruri bune pentru comunitatea dumneavoastră și sunt convins că se va întâmpla asta. Dacă după un mandat de viceprimar v-au ales primar și pentru următoarele mandate vă vor alege pentru că în afara calității de primar o veți avea și pe cea de înfăptuitor de lucruri bune pentru comună și sunt convins că peste patru ani veți veni în fața alegătorilor cu fruntea sus și privirea senină, spunându-le că vor veni următoarele și următoarele mandate cu mai multe realizări”, a concluzionat deputatul Eugen Bejinariu.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 24 Octombrie 2024.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.