Monitorul de Suceava

Ursul a creat o panică peste măsură la Fălticeni. Alte 4 apeluri la 112 privind reapariția acestuia nu s-au confirmat

Florin PAIU

 

Ursul apărut duminică noapte pe străzile din Fălticeni și alungat în afara orașului de către jandarmi cu semnalele acustice și luminoase de pe autospeciale pare să fi creat o panică mai mare decât este cazul printre cetățeni.

Alte apeluri la 112 din zilele de luni și marți au anunțat că ursul a fost văzut pe diferite străzi din Fălticeni, doar că jandarmii deplasați imediat în zonele indicate nu au dat de niciun urs.

Singurele imagini care surprind ursul sunt cele de duminică noapte. 

Contactat de Monitorul de Suceava, primarul din Fălticeni, Cătălin Coman, s-a arătat nemulțumit de faptul că apelurile nejustificate la 112 au fost urmate de mesaje Ro-Alert, mesaje care produc panică inutilă.

”Un lucru este clar, ursul a fost văzut duminică noapte și atât. Atunci a fost alungat spre Spătărești. Au sunat apoi oameni la 112, că l-au văzut, că latră câinii..., dar nimeni nu a mai văzut ursul. Jandarmii, pompierii s-au dus în locurile indicate, au căutat, au vorbit cu oamenii, dar ursul nu a mai fost găsit. De asemenea, înregistrările video care circulă pe Facebook sunt doar de duminică noapte”, a declarat Cătălin Coman.

În aceste condiții, acesta tinde să creadă că oamenii încep să fie panicați inutil, mai ales că apelurile la 112 sunt însoțite de emiterea de mesaje tip Ro-Alert.  

Contactată de Monitorul de Suceava, plutonierul Magdalena Hatnean, purtător de cuvânt al Jandarmeriei Suceava, a confirmat că după apariția ursului de duminică noapte au mai fost 4 apeluri la 112 care nu s-au confirmat.

”Am ținut legătură cu apelanții, am făcut verificări și nu am mai identificat ursul. Am patrulat în continuare, nu am mai întâlnit niciun urs în zonă”, a declarat Hatnean.

Aceasta a precizat că apelanții au fost diferiți, iar jandarmii nu îi pot acuza de apeluri false. Cert este însă că patrulele de jandarmi nu au mai văzut ursul de duminică noapte, deși au făcut verificări amănunțite după apelurile la 112.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 25 Septembrie 2024.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.