Monitorul de Suceava

Unul dintre examinatorii arestați în dosarul șpăgilor de la Permise și Înmatriculări a scăpat de arest

Sandrinio NEAGU

Unul dintre examinatorii de la Serviciul Permise și Înmatriculări Suceava a scăpat de arest preventiv. Este vorba de Ionuț Cotleț, în cazul căruia un complet de drepturi și libertăți de la Curtea de Apel Suceava a admis contestația și l-a plasat sub control judiciar, cu o serie de obligații.

Ceilalți doi colegi ai săi, Ionuț Adrian Florian și Cristian Saviuc, rămân după gratii pentru 30 de zile, contestația lor fiind respinsă.

Tot în arest preventiv rămân și cei doi instructori auto arestați la finalul săptămânii trecute, Ionuț Nicolae Solovăstru și Samoilă Ungurian.

Măsura luată de Curtea de Apel Suceava în noul dosar de corupție de la Serviciul Permise și Înmatriculări este definitivă.

 

·        Circuitul șpăgii s-a oprit la un al patrulea examinator auto

 

După cum am arătat în Monitorul de Suceava, în noul dosar, în care s-a acționat miercuri, 5 martie, atrage atenția că principalii acuzați nu sunt puși sub acuzare pentru luare de mită, ci pentru dare de mită. Asta pentru că suspecții, inclusiv examinatorii, ar fi dat mai departe sume de bani, către alt examinator, care probabil a fost colaborator cu anchetatorii.

Ionuț Florian, fost jandarm și polițist rutier la Fălticeni, respectiv fostul jandarm Cristian Saviuc sunt cei doi examinatori acuzați de cele mai multe fapte de dare de mită sau de complicitate la dare de mită. 

La diferite date, unele foarte recente, de exemplu perioada ianuarie-februarie 2025, examinatorii ar fi primit și ar fi dat mai departe sume de bani sau au intermediat promisiunea și ulterior darea de sume de bani unui alt examinator auto din cadrul aceluiași serviciu, pentru ca unii candidați să treacă de proba de traseu.

 

·        Numărul de infracțiuni reținute în sarcina celor arestați

 

Examinatorul auto Cristian Saviuc, din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Suceava – Compartimentul Permise și Examinări, a fost arestat de Tribunalul Suceava pentru 6 infracțiuni, respectiv 4 infracțiuni de dare de mită și 2 infracțiuni de complicitate la dare de mită.

Examinatorul Ionuț Adrian Florian a fost arestat pentru săvârșirea a 4 infracțiuni de complicitate la dare de mită.

Examinatorul Ionuț Cotleț, singurul pus în libertate după contestație, a fost pus sub acuzare pentru săvârșirea unei singure infracțiuni, de dare de mită.

Instructorul auto Ionuț Nicolae Solovăstru a fost arestat pentru săvârșirea a 11 infracțiuni, respectiv 2 infracțiuni de dare de mită și 9 infracțiuni de complicitate la dare de mită, în timp ce instructorul auto Samoilă Ungurian a fost arestat pentru săvârșirea a 14 infracțiuni, respectiv 9 infracțiuni de dare de mită și 5 infracțiuni de complicitate la dare de mită.

 

·        Șpăgi de la 200 la 2.900 de euro

 

Sumele de bani date ca mită au variat între 200 și 300 de euro, totalizând 1.400 de euro, în cazul examinatorului Saviuc.

La al doilea examinator, Ionuț Adrian Florian, sumele de bani au variat între 200 și 2.900 de euro, totalizând 4.650 de euro.

La examinatorul Ionuț Cotleț este vorba de suma de doar 140 de lire, oferită unui alt examinator auto din cadrul aceluiași serviciu.

Instructorii auto ar fi dat sume de bani care au variat între 350 de euro și 8.900 de lei, totalizând 1.450 de euro și 12.900 de lei, respectiv sume care au variat între 200 și 1.500 de lei, totalizând peste 6.000 de lei.

”Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi a stabilirii răspunderii penale, iar în măsura în care stadiul anchetei penale va permite, vom informa opinia publică”, au anunțat într-un comunicat de presă procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.

Toți cei cinci inculpați amintiți în articol se bucură de prezumția de nevinovăție, până la o sentință definitivă a judecătorilor.

 



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 12 Martie 2025.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.