Monitorul de Suceava

Universitarii vor întâlni pe CSM Bacău în primul joc test

Gabriel TODERAŞCU

Handbaliștii de la CSU Suceava se află în plină perioadă de pregătire, urmând să înceapă seria meciurilor test în perspectiva sezonului de primăvară al Ligii Zimbrilor cu un joc pe terenul echipei CSM Bacău. Întâlnirea va avea loc marți, 21 ianuarie, cu începere de la ora 17:30.

Pe 31 ianuarie și 1 februarie, echipa antrenată de Bogdan Șoldănescu va participa la un turneu amical la Turda, alături de Minaur Baia Mare, CSM Vaslui și gazdele de la Potaissa Turda. Până la reluarea campionatului, universitarii vor juca încă o dată cu CSM Bacău, de această dată la Suceava.

Clasată pe poziția a VII-a în ierarhia Ligii Naționale, CSU Suceava va disputa primul meci oficial din acest an pe data de 15 februarie, în deplasare, cu CSM Făgăraș.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 17 Ianuarie 2025.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.