Gabriel TODERASCU
Fotbaliştii Cetăţii s-au antrenat în localitate pe parcursul acestei săptămâni. Sucevenii au alternat alergările pe pista îngheţată a stadionului Areni cu antrenamentele pe terenul sintetic de la Universitate. După şedinţa de pregătire de astăzi, galben-albaştrii vor primi două zile libere, urmând ca de luni să se intre în faza a doua a perioadei de pregătire, în care antrenamentele vor fi mult mai intense. „Majoritatea fotbaliştilor urăsc această perioadă de acumulări, deoarece antrenamentele sunt foarte dure. Sunt însă şi jucători, foarte puţini e drept, care suportă foarte uşor acest calvar. Unul dintre ei este fundaşul Constantin Ungureanu, care are nişte parametri fizici de invidiat. O capacitate de efort peste medie are şi juniorul Vlad Leuciuc”, a declarat antrenorul principal al sucevenilor, Marian Pană.
Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 11 Ianuarie 2008.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.