Unde-i șoriciul de aldat!?

Cam în fiecare an, pe vremea asta, vine rândul unui comentariu legat de calendarul competițional, atât intern,cât și internațional. Acum vreo jumătate de veac și ceva, pe când jucam eu însumi fotbal, Divizia A avea 14 echipe (trecerea la 16 a fost o veritabilă revoluție, iar la 18 ne întrebam unde se va ajunge... noroc că s-au schimbat vremurile și am ajuns din nou la 14, acum 16!), turul luasfârșit cândva spre sfârșitul lui noiembrie sau începutul de decembrie, iar returul pornea dincolo de 1 martie, când era deja cald și bine pentru fotbal. Divizia B avea două serii, o vreme chiar trei, și uneori se întrerupea și ea câte o săptămână, când juca Naționala, dar habar n-am de ce, probabil din... respect!, fiindcă niciodată n-au fost chemați la reprezentativă fotbaliști din ligile inferioare, ca să poți justifica întreruperea!

Cele 3 luni de întrerupere ne făceau să ne întrebăm dacă nemții sau englezii or fi normali la cap, din moment ce jucau aproape fără pauză, onorând totuși Crăciunul și Anul Nou cu maximum două sau trei săptămâni de pauză. La ai noștri, vacanțaîncepea cu pomana porcului, cu chiolhane în jurul grătarelor aproape fără număr, stropite cu țuici și șprițuri tot așa. La vreo 10-12 zile după intrarea în noul an se adunau efectivele, se rupeau cântarele sub șuncile acumulate și începea cantonamentul de "încărcare a bateriilor", de "oxigenare a plămânilor", de ridicat nivelul condiției fizice, de regulă la munte, printre brazi, pe pante înzăpezite! Cui îi spui azi așa ceva, se uită la tine ca la nebun! Azi, se practică amicalele în țări sudice, cu terenuri practicabile și... gata: asta-i condiția fizică! Nu pot compara ce-i azi cu ce era în anii '70. Totuși, nu cred că oamenii de fotbal care au prins și vremurile alea nu au nostalgia grătarului sfârâind și a țuicii fierte. Erau anii care ni i-au dat pe Dobrin, Lucescu, Dumitrache, Dinu, Cămătaru, Cârțu, Balaci... Avea și țuica fiartă rolul ei!