Daniela MICUŢARIU
Joi, 6 martie
În perioada 6-31 martie 2025, la Universitatea „Ștefan cel Mare” din municipiul Suceava, Galeria de Artă USV, va avea loc expoziția „Rezist prin artă”, semnată de Petra Iustina Amarghioalei. Vernisajul expoziției va avea loc joi, 6 martie 2025, începând cu ora 12:00.
Sala de Lectură „Emanuel Diaconescu” a Bibliotecii Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV) va găzdui joi, 6 martie 2025, începând cu ora 11.00, cea de-a XVIII-a ediţie a manifestării Omul şi Cartea. Invitatul acestei ediții este unul dintre cei mai importanți critici literari contemporani, filologul și istoricul literar Mircea A. Diaconu, profesor universitar și prorector cu activitatea didactică şi asigurarea calităţii la USV.
Casa de Cultură a Studenţilor din Suceava și Universitatea "Ștefan cel Mare" Suceava invită sucevenii la o seară de folclor oferită de Ansamblul Studenţesc Arcanul USV.
Spectacolul „Primăvară, Primăvară ...” este programat pentru joi, 6 martie, de la ora 19.00, în Auditorium "Joseph Schmidt". Coregrafia este semnată de Ioan Ilie Nemțoi, coordonator artistic – Călin Brăteanu, coordonator general – Sorin Pohoață. Intrarea liberă.
Vineri, 7 martie
Un spectacol marca Școala Populară de Artă „Ion Irimescu” Suceava, „Azi cânt pentru tine, mamă”, vineri, 7 martie 2025, de la ora 17:00, pe scena Casei de Cultură Sindicatelor Suceava. Intrarea este liberă.
La Muzeul Arta Lemnului din Câmpulung Moldovenesc va avea loc vineri, 7 martie 2025, la ora 17:00, vernisajul expoziției de ceramică „Sufletul și nuanțele pământului” - In memoriam Mihai „Cuș” Ionescu. Este vorba de un eveniment cu totul special, transmit organizatorii expoziției, dedicat unui artist câmpulungean discret, Mihai „Cuș” Ionescu.
La Galeria de Artă „Zamca”, în perioada 1 – 15 martie 2025 puteți să vizitați expoziția de pictură „Efecte Plastice”, o expoziție semnată de artistul Leonard Adrian Melisch.
Această colecție de lucrări explorează relația dintre culoare, formă și emoție, oferind privitorilor o experiență vizuală unică și captivantă.
Vernisajul expoziției va avea loc vineri, 7 martie 2025, la ora 17:00, la Galeria de Artă „Zamca” (Strada Zamca, nr. 17, Suceava).
La Grădina Englezească din Campusul USV, concert susținut de Edward Sanda, în deschidere DJ Gruya. Vineri, 7 martie, de la ora 19:00.
Pe 7 martie, la ora 20:00, seară de muzică folk cu „The Friends”, la Palo Santo Shop, Bar & Coffee Hub. Andrei Ceobanu la chitară și voce, Aurelian Zugrav la bass și Marius Girigan la percuție vă vor duce într-o lume unde folk-ul întâlnește cele mai vibrante coveruri. Pregătiți-vă să cântați din suflet! Intrare: 50 de lei.
Recital de vioară și pian, vineri, 7 martie, la ora 19:00, la Auditorium „Joseph Schmidt”
Va evolua violonista Raluca Dobre, alături de Smaranda Acatrinei la pian. Programul recitalului: A. Corelli - La Folia, G. Enescu – Legenda, E. Bloch - Nigun din Suita Baal Schem, P. de Sarasate - Romanța andaluză, H. Vieuxtemps – Regrets, M. Chiriac – Serenada, J. Massenet - Meditație din Opera Thaïs, B. Bartok - 6 Dansuri populare românești. Costul biletelor: 10 lei (elevi, studenți și pensionari), 20 lei (pentru publicul general).Bilete se pot achiziționa de la sediul CCS (str. Zorilor lângă Auto Albina) sau de la intrare. Bilete online disponibile pe iabilet.ro
Sâmbătă, 8 martie
Costel și Maria Popovici ajung de pe marile ecrane pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava cu un show de stand-up comedy despre care chiar ei spun că “e ceva ce nu s-a mai văzut, mă jur”. Spectacolul este programat pe 8 martie, de la ora 18.30. Protagoniști ai filmului de succes “Moartea în vacanță”, Costel Bojog și Maria Popovici promit o seară memorabilă în care veți râde la glumele și povestirile lor de viață, observațiile și perspectivele pline de umor, toate învelite cu bun gust și niște limbaj colorat aruncat pe-acolo.
„Durata spectacolului depinde mult de public. Dacă spectatorii vor râde, cu siguranță va dura mai mult”, spun organizatorii. Bilete pe www.iabilet.ro.
Sâmbătă, 8 martie 2025, începând cu ora 14:00, la Casa de Cultură „Mihai Teliman” din Siret va avea loc spectacolul „MAMA – elogiu”.
Sâmbătă, 8 martie 2025, începând cu ora 14:00, la Iulius Mall Suceava vor avea loc două ateliere de creație pentru copii.
„Occident Express RO”, unul dintre cele mai jucate dintre spectacolele Teatrului Municipal „Matei Vișniec”, dar și dintre cele mai apreciate de către public, ajunge la Câmpulung Moldovenesc. Pe 8 martie, la ora 17:00, primul spectacol al lunii martie din programul TMMVS va fi jucat în deplasare, la Bohemian Venue Salon - Hanul Bucovinei.
Spectacolul, realizat în regia lui Alain Timár, vă invită să descoperiți poveștile pline de dramatism ale personajelor create de celebrul dramaturg Matei Vișniec.
Distribuție: Cătălin Ștefan Mîndru, Clara Popadiuc, Răzvan Bănuț.
Sâmbătă, 8 martie 2025, la ora 21:00, la Auditorium Joseph Schmidt – Universitatea „Ștefan cel Mare” USV, spectacol „Atenție! Stand-up!” cu Drăcea, Cîrje, Florin, Dobrotă și Popinciuc. Sunt puși pe șotii, caterincă, glume, poante, farse și poate magie dacă are Florinel dispoziția necesară. Accesul se face cu jumătate de oră înainte de spectacol și este permis până la ora de începere.
Duminică, 9 martie
Artistul Mircea Baniciu aduce pe scena suceveană concertul „Eșarfă în dar”. Evenimentul cultural dedicat eternei muze, femeia, va avea loc pe 9 martie 2025, la Casa de Cultură a Sindicatelor, începând cu ora 19.00. În concert va fi prezentată, în capitole de istorie muzicală, întreaga carieră a solistului. Biletele sunt disponibile pe IaBilet.ro și la Casa de Cultură a Sindicatelor Suceava.
Crosul caritabil „Alerg pentru Mama”, pe 9 martie 2025, la ora 10:00, în zona de agrement de pe malul râului Suceava, nu este doar o competiție – este un mesaj de speranță, solidaritate și schimbare. Violența domestică este o realitate dureroasă pe care nu o putem ignora. Fiecare pas făcut în această cursă înseamnă sprijin pentru cele care au nevoie de protecție și un nou început. „Datorită vouă, Casa ADRA poate continua să ofere mamelor un loc sigur și primitor, unde își pot reclădi viața. Împreună, putem face ca vocea femeilor care suferă în tăcere să fie auzită. Înscrie-te acum: amicus.ro/apm. Hai să alergăm pentru o cauză care contează!
Luni, 10 martie
Maestrul Tudor Gheorghe aduce la Suceava, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor, luni, 10 martie 2025, de la ora 19:00, spectacolul în premieră „Florile Salcâmilor Nebuni”.
„Am terminat un spectacol şi deja mă gândesc la altul. Trebuie să-mi termin gândurile...”, a transmis publicului sucevean Tudor Gheorghe. Maestrul, care va împlini anul acesta, pe 1 august, 80 de ani (s-a născut pe 1 august 1945, la Podari, Dolj), va fi acompaniat de Orchestra „Concertino” din Chişinǎu, sub bagheta dirijorului și orchestratorului Marius Hristescu. Biletele costă 190 de lei și pot fi cumpărate de la secretariatul Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava, intrare B, etaj 1. Relatii la 0230 523 718.
Miercuri, 12 martie
Miercuri, 12 martie 2025, începând cu ora 19:30, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Suceava va avea loc un concert susținut de Viorica și Ioniță și Taraful Clejanilor.
Pe 12 martie, de la 16.00 și 18.00, Casa de Cultură a Studenților aduce spectacolul „Zânele nu bat la ușă” o adaptare aparținând scriitoarei Silvia Kerim. Adaptarea a fost realizată de către studenții anului III, PIPP, Facultatea de Științe ale Educației, promoția 2024, coordonați de lector univ. dr. Otilia Năstuța și lector univ. dr. Oana-Ruxandra Hrișcă, și va fi pusă în scenă de studenții anul III PIPP, promoția 2025. Este o piesă de teatru care se adresează tuturor vârstelor, dar în mod special preșcolarilor și școlarilor mici, datorită mesajului educativ și prezenței unor personaje din poveștile copilăriei. Povestea Fetiței căreia nu-i place să facă și să mențină ordinea în camera sa este pusă în scenă cu umor, poezie, muzică, oniric, dar și cu reflecții profunde asupra miracolelor ce ne pot trece pragul fără „a bate la ușă”.
Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 06 Martie 2025.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.