Expoziția „Mineralia”, la Muzeul de Științele Naturii
La Muzeul de Științele Naturii din municipiul Suceava, în perioada 1-3 noiembrie 2024, puteți descoperi, admira și achiziționa minerale rare, cristale naturale, fosile, bijuterii, pietre prețioase, geme.
În ediţia de toamnă a expoziției Mineralia vor fi prezentate cristale, pietre naturale (ametist, jad, citrin, malachit, lapis lazuli), perle, coral, chihlimbar, amoniţi şi fosile. Intrarea este liberă!
Expoziția Taberei de pictură a Muzeului Național al Bucovinei
Expoziția Taberei de pictură a Muzeului Național al Bucovinei, ediția a XII-a, desfășurată la Mănăstirea Humorului (Pensiunea Casa Bunicilor), poate fi admirată, până pe 15 noiembrie 2024, în Foaierul Muzeului de Istorie și în spațiul Cafeteria.
Joi, 31 octombrie
Iancu Flondor - Eroul Unirii Bucovinei cu Regatul Român
În cadrul seriei conferințelor Bibliotecii Municipale Câmpulung Moldovenesc (BMCM) ,,Bucovina - Memorie și Identitate" - ediția a-IX-a, joi, 31 octombrie 2024, sunteți așteptați, începând cu ora 17:00, să cinstiți, în amintire, personalitatea marcantă a lui Iancu Flondor - Eroul Unirii Bucovinei cu Regatul Român. Va conferenția col. r. Ioan Abutnăriței. Eveniment coordonat de bibliotecara Luminița Ignea.
Concert de folk alături de Emeric Imre & Band, pe scena auditoriumului „Joseph Schmidt”
Casa de Cultură a Studenților invită sucevenii la un concert de folk alături de Emeric Imre & Band, la o seară plină de muzică autentică și emoție.
Spectacolul este programat pentru joi, 31 octombrie, de la ora 19.00, pe scena auditoriumului „Joseph Schmidt”, de la Universitatea din Suceava. Costul biletelor este de 20 de lei (elevi, studenți și pensionari) sau 40 de lei (pentru publicul general).
Bilete se pot achiziționa de la sediul Casei de Cultură a Studenților (str. Zorilor, lângă Auto Albina), de la intrare sau de pe iabilet.ro.
Evenimentul caritabil „Îmbrăţişări Gratuite”
Asociația „Freamăt de Speranţă” organizează joi, 31 octombrie 2024, începând cu ora 16:00, la Grădina Mariajelor din Câmpulung Moldovenesc, a X-a ediție a evenimentului caritabil „Îmbrăţişări Gratuite”. Intrarea la eveniment este liberă. Prin acest proiect - evenimentul caritabil „Îmbrăţişări Gratuite” - se dorește sensibilizarea comunității și implicarea acesteia în înțelegerea și sprijinirea persoanelor cu dizabilități și adunarea de fonduri necesare proiectului „Centrul de recuperare Bucovina”. Contul Asociației „Freamăt de Speranță”: RO92BTRLRONCRT0308584101, cu specificația, „Îmbrățișare”.
Vineri, 1 noiembrie
Bucovina pe dealuri neumblate
Vineri, 1 noiembrie, de la ora 17:00, va avea loc vernisajul expoziției ”Bucovina pe dealuri neumblate”, cu fotografii realizate în cadrul celei de-a III-a ediții a taberei de fotografie a Clubului Fotografilor Suceveni. Expoziția este găzduită de Galeria de Artă „Zamca”, din strada Zamca nr. 17, Suceava. Curator: Mihai Pânzaru – PIM; critic de artă: drd. Delia-Ioana Leizeriuc.
Expoziția va fi deschisă în perioada 1-15 noiembrie, oferindu-vă ocazia să explorați Bucovina printr-o selecție captivantă de fotografii, care vă vor purta pe dealuri neumblate, în mijlocul naturii și al tradițiilor locale.
Sâmbătă, 2 noiembrie
Spectacolul „Rinocerii” de Eugène Ionesco
Spectacolul „Rinocerii” de Eugène Ionesco, în regia lui Alain Timár, se va juca pe scena Teatrului Municipal „Matei Vișniec” Suceava sâmbătă, 2 noiembrie, ora 19:00. Distribuție:
Răzvan Bănuț, Cătălin Ștefan Mîndru, Delu Lucaci, Cristina Florea, Cosmin Panaite, Clara Popadiuc, Diana Lazăr, Horia Butnaru. Echipa de producție: un spectacol de: Alain Timár
Autor: Eugène Ionesco. Traducere: Vlad Zografi și Vlad Russo. Asistent scenografie: Sebastian Rațiu Regizor tehnic: Cătălin Rodenciuc. Prețul unui bilet este de 40 de lei - preț întreg / 15 lei - studenți și pensionari / 10 lei - elevi învățământ preuniversitar.
Vânzări bilete: la casieria teatrului și online pe www.bilet.ro
Duminică, 3 noiembrie
Dublă lansare de carte, la Centrul Cultural din Jahalia
La Centrul Cultural din Jahalia, comuna Râșca, va avea loc duminică, 3 noiembrie 2024, începând cu ora 13:00, o dublă lansare de carte: Ioan Țicalo („Pământul – casa iubirii”) și Mihaela Grădinariu („Vindecă-mă, moarte, de viață, cu un poem”), ambele volume fiind publicate la Editura Junimea. Invitați speciali: Mircea Ciubotaru, cercetător științific la Institutul Academiei „Al. Philippide”- Iași, Ionela Dumitruț, directorul Școlii Gimnaziale Râșca, Grigore Ilisei, scriitor, jurnalist, critic de artă, Alexandru Ovidiu Vintilă, poet, eseist, critic literar, președintele Societății Scriitorilor Bucovineni (SSB).
Marți, 5 noiembrie
Eveniment caritabil, la Sala Regatto King din incinta complexului Mandachi
Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților - Sectorul de Asistență Socială și Medicală - organizează marți, 5 noiembrie 2024, un eveniment caritabil dedicat strângerii de fonduri pentru persoanele afectate de recentele inundații din județele Galați și Vaslui.
Evenimentul va avea loc la Sala Regatto King din incinta complexului Mandachi, începând cu ora 18:00, și va reuni mari artiști ai folclorului românesc, acompaniați de Orchestra Ansamblului Artistic Profesionist „Ciprian Porumbescu” din municipiul Suceava. Pentru detalii suplimentare și rezervări, persoanele interesate sunt rugate să contacteze organizatorii la numărul de telefon 0756 277 365.
Miercuri, 6 noiembrie
Lansarea cărții „Războiul sfânt al României”
Muzeul Național al Bucovinei și Editura Corint invită sucevenii miercuri, 6 noiembrie 2024, la ora 15:00, la un eveniment deosebit, lansarea cărții ,,Războiul sfânt al României”, scrisă de istoricul american dr. Grant T. Harward. Lansarea cărții va avea loc la Muzeul de Istorie Suceava, în prezența autorului. Volumul va fi prezentat de prof. univ. dr. Cătălin Turliuc, de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași, și de dr. Constantin Emil Ursu, directorul Muzeului Național al Bucovinei.
Aventurile lui Chiț, la Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava
Miercuri, 6 noiembrie, la ora 11:00 și la ora 13:00, la Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava, Aventurile lui Chiț, o producție a Teatrului Vasilache Botoșani. Spectacolul se adresează preşcolarilor şi şcolarilor mici, dar şi adulţilor.
Bilete mai sunt doar pentru reprezentația de la ora 13:00 și sunt puse în vânzare la casieria teatrului și online pe www.bilet.ro. Preț bilet: 15 lei.
„Mieunături urbane” de Ana-Gabriela Cadariu
„Mieunături urbane” este o colecție de instantanee atent selectate de Ana-Gabriela Cadariu, cu oameni și animale din zilele noastre, care trăiesc într-un oraș ca al nostru, pe o stradă exact ca a noastră, într-o casă întocmai ca a noastră, care învață să conviețuiască împreună și se confruntă cu tot felul de provocări.
Sucevenii sunt invitați să descopere mai multe despre aceste provocări și despre importanța relației dintre oameni și animale alături de cățelușa Sasha, pisicile Viki și Miha, precum și prietenii lor cu două picioare – Lore și Filip.
„Mieunături urbane” este un spectacol pentru întreaga familie, plin de muzică și culoare, urechi ciulite și codițe fluturânde, din care vom învăța cu toții despre responsabilitatea pe care o avem unii față de alții, indiferent de vârstă, limba pe care o vorbim sau culoarea blănii.
Locație: Auditorium „Joseph Schmidt”
Reprezentații orele: 16.00 și 18.00
Bilete se pot achiziționa de la sediul CCS (str. Zorilor lângă Auto Albina) sau de la intrare. Bilete online de pe iabilet.ro