Monitorul de Suceava Șocant!

Un tânăr s-a spânzurat în șifonierul camerei de hotel în care s-a cazat, în Suceava

Florin PAIU

Scene șocante, vineri după-amiază, în una din camerele Hotelului ”Orizont” din cartierul Burdujeni al municipiului Suceava, unde un tânăr care întârzia să predea camera pe care o luase pentru o noapte a fost găsit de personalul unității spânzurat, în șifonier.  

În jurul orei 15:30, Secția de Poliția Burdujeni a primit un apel la 112 prin care se anunța că un tânăr este spânzurat într-una din camerele hotelului.

Tânărul era spânzurat de bara metalică a șifonierului, iar echipajul de la Ambulanță sosit de urgență la fața locului a constatat decesul, care survenise de ore bune.

Din cercetări a rezultat că este vorba de un tânăr în vârstă de 31 de ani, cu domiciliul în Salcea, care se cazase în hotel pe 13 februarie, pentru o zi.

Ulterior, tânărul nu a mai dat vreun semn de viață, fiind găsit abia vineri, în jurul orei 15:30.

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale Suceava au deschis un dosar penal în cadrul căruia continuă cercetările.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 17 Februarie 2025.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.