Monitorul de Suceava

Un tânăr cu un nume exotic, condamnat pentru șantaj și hărțuire

Sandrinio NEAGU

Un tânăr din Câmpulung Moldovenesc, cunoscut polițiștilor pentru mai multe fapte de tâlhărie, dar trimis în judecată și pentru că a amenințat în repetate rânduri o femeie cu acte de violență și publicarea de imagini compromițătoare, șantaj în urma căruia a primit de la partea vătămată suma de 20.000 de lei, a fost condamnat definitiv în cursul zilei de marți, 18 martie.

Curtea de Apel Suceava a menținut pedeapsa pronunțată de colegii de la Judecătoria Câmpulung Moldovenesc și l-a condamnat pe Petru Ferdinand Lafontaine la 6 ani de închisoare cu executare.

Poliția municipiului Câmpulung Moldovenesc a primit o sesizare cu privire la acest caz ieșit din comun în ultima zi a anului 2022.

Atunci, o tânără s-a prezentat la poliție și a sesizat faptul că a fost constrânsă de un bărbat, prin amenințări, să-i dea suma totală de 20.000 de lei.

Când li s-a transmis cine este șantajistul, polițiștii știau deja, în mare măsură, cu cine au de a face.

Petru Ferdinand Lafontaine, în vârstă de 32 de ani la acea vreme, mai era trimis în judecată într-un dosar de tâlhărie, privind trei furturi comise cu violență.

Între timp, în dosarul privind tâlhăriile, acesta a fost condamnat definitiv la o pedeapsă de 3 ani și 3 luni de închisoare.

 

·        A primit 20.000 de lei, dar a și distribuit pozele prietenului fetei 

 

Deși primise 20.000 de lei, individul a distribuit mai multe fotografii în ipostaze indecente cu femeia către prietenul acesteia de la acea vreme, folosind un cont de pe o aplicație telefonică.

Inițial, suspectul nu a fost găsit la domiciliu. Lafontaine se sustrăgea anchetei, astfel că polițiștii au emis pe numele său mandat de aducere și au solicitat darea în consemn. Din fericire, măsura a avut efectul scontat și a fost luată la timp.

Pe 26 ianuarie 2023, suspectul a fost depistat în timp ce încerca să iasă din țară prin Punctul de Trecere a Frontierei Borș. În baza consemnului, polițiștii de frontieră l-au reținut și apoi l-au predat polițiștilor de la Biroul de Investigații Criminale Câmpulung Moldovenesc.

Petru Ferdinand Lafontaine a fost pus sub acuzare pentru comiterea infracțiunilor de șantaj, dar și pentru infracțiunea de ”violarea vieții private”.
La vremea respectivă, Petru Ferdinand Lafontaine a fost arestat preventiv.

Polițiștii suceveni au transmis cu privire la acest caz că hărțuirea, indiferent de mediul în care se desfășoară, este considerată infracțiune și se pedepsește aspru, mai ales dacă este vorba despre șantaj, iar victima este privată de sentimentul de siguranță și libertate.

 



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 18 Martie 2025.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.