Monitorul de Suceava

Un sucevean care arunca în aer bancomate în Italia a fost prins la el acasă

Sandrinio NEAGU

Un sucevean care arunca în aer bancomate în Italia a fost prins la el acasă, la Volovăț. Polițiștii suceveni l-au săltat de la domiciliu în cursul zilei de joi, după ce pe numele lui Costel Nistor a venit un mandat european de arestare emis de autoritățile din Torino.

Acesta, împreună cu alți doi complici, introducea acetilenă și oxigen în interiorul unor ATM-uri și apoi le detona. Din interiorul acestora, cei trei au furat banii pe care îi găseau, iar apoi dispăreau.

Exploziile erau provocate cu ajutorul unui cilindru care avea un amestec de conținut gazos cu oxigen și al unui cilindru conținând un amestec gazos de acetilenă. Cele două cilindre erau conectate prin două furtunuri de cauciuc echipate cu supape, manometre și o baterie de mașină.

Faptele de care este acuzat și pentru care a și fost condamnat suceveanul s-au petrecut în cursul anului 2012.

Acesta a executat o parte din pedeapsă, dar i-a mai rămas un rest de 4 ani, 11 luni și 19 zile de închisoare, condamnare pentru care italienii au emis mandatul european de arestare.

Potrivit datelor transmise de autoritățile de la Torino, Costel Nistor a fost găsit vinovat și condamnat pentru comiterea infracțiunilor de „trafic ilegal de arme, muniții și materii explozive”, „jaf organizat și armat” și „trafic de autovehicule furate”.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 22 Noiembrie 2024.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.