Monitorul de Suceava

Un sucevean a avut curiozitatea să numere gropile de pe străduța lui: „Exact 20 de gropi, ca numărul de ani de la conducerea primăriei”

Dana HUMOREANU

 

Un cititor al ziarului „Monitorul de Suceava” ne-a transmis un set de fotografii cu o stradă din municipiul Suceava, cea care merge prin fața Direcției Silvice până la cantina universității, o stradă despre care spune că nu a văzut un gram de asfalt în ultimii 20 de ani. Situația cu siguranță nu este singulară în municipiul reședință de județ, însă răbdarea suceveanului de a număra gropile de pe o străduță de câte zeci de metri individualizează această sesizare.

„Strada Teilor (strada din spatele cantinei universității) n-a fost asfaltată niciodată în ultimii 20 de ani și are niște gropi cum doar la un drum de țară mai poți întâlni. Ca o coincidență, exact 20 de gropi, ca numărul de ani de la conducerea primăriei”, afirmă cititorul nostru, care crede că aceasta este „cea mai scurtă stradă din Suceava cu cele mai multe gropi, moștenirea lăsată de vechea administrație Lungu, noii administrații”. O stradă care mai are și o „parcare de pământ, ceva de neimaginat pentru o capitală de județ în 2024, precum și un trotuar, la intrarea pe stradă, modernizat cu pavele doar pe jumătate”.

Incapacitatea fostei administrații de a asfalta o străduță de care se folosesc două instituții mari, Direcția Silvică Suceava și Universitatea „Ștefan cel Mare”, este considerată de cititorul nostru drept dovadă clară de incompetență. „Mie mi se pare un tupeu fantastic să te lauzi cu ce (n)-ai făcut în 20 de ani, publicând o <carte>”, mai scrie suceveanul, făcând aluzie la broșura scrisă de primarul Ion Lungu la finalul ultimului mandat, „20 de ani primar al Sucevei, un om de bună credință”.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 28 Octombrie 2024.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.