Monitorul de Suceava

Un șofer beat a adormit la volan și a rămas cu mașina în mijlocul drumului

Florin PAIU

Un echipaj de poliție care era în serviciu de patrulare duminică seară a observat,  pe drumul comunal din satul Negrileasa, comuna Stulpicani, un autoturism Audi care staționa cu motorul pornit în mijlocul drumului. Practic, mașina bloca accesul auto, fără să mai fie loc pentru trecerea altui autovehicul în niciun sens.

În mașină a fost identificat doar șoferul, un localnic din Negrileasa, care dormea.

Polițiștii au constatat că respectivul mirosea puternic a alcool, dar nu prea au avut cu cine se înțelege.

Bărbatul nu a putut prezenta documentele la control și a refuzat să fie verificat cu etilotestul.

Individul a fost transportat la spitalul din Gura Humorului, unde i s-au recoltat probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei în sânge.

Polițiștii din Frasin l-au identificat în cele din urmă pe cel de la volan, constatând că are permis de conducere valabil.  

Ancheta continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice, fiind așteptate rezultatele probelor de sânge.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 16 Septembrie 2024.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.