Monitorul de Suceava Teribilism

Un șofer a fost oprit de polițiști pentru că făcea drifturi. Avea și permisul reținut pentru o altă abatere

Sandrinio NEAGU

Teribilismul de care a dat dovadă un sucevean l-a costat scump. În dimineața zilei de luni, în jurul orei 4.00, polițiștii au observat în sensul giratoriu de la McDonald's, din centrul municipiului Suceava, un autoturism marca VW Golf, al cărui șofer a efectuat o manevră controlată de tip drift.

Oamenii legii l-au oprit pe șofer și i-au solicitat actele personale și ale mașinii. Cel de la volan a prezentat certificatul de înmatriculare al autoturismului, menționând faptul că permisul de conducere se află acasă. După ce au i-au aflat numele, polițiștii l-au verificat în baza de date și au constatat că șoferul avea permisul suspendat.

Bărbatul a rămas fără permis după ce nu a oprit la pasajul de cale ferată, semibarierele fiind în coborâre. A fost testat cu aparatele etilotest și drugtest, dar s-a constatat că nu consumase nici băuturi alcoolice și nici droguri.

Șoferul s-a ales cu dosar penal pentru comiterea infracţiunii de ”conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără a deţine permis de conducere”, iar pentru abaterile rutiere din dimineața zilei de luni a primit amenzi în valoare totală de 1.980 de lei.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 10 Septembrie 2024.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.