Monitorul de Suceava

Un reprezentant al Direcției Silvice Suceava, pe podium la concursul național ”Cel mai bun fasonator mecanic”

Cosmin ROMEGA

Unul dintre cei trei câștigători ai etapei finale, pe țară, a concursului profesional ”Cel Mai Bun Fasonator Mecanic”, organizat de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, este sucevean.

Vasile Cotos, de la Ocolul Silvic Brodina, din cadrul Direcției Silvice Suceava, s-a situat pe locul III pe podium, în urma competiției strânse cu reprezentanți ai tuturor direcțiilor silvice din țară.

Locul I este ocupat de Cristian Stoica, de la Ocolul Silvic Răstolița, Romsilva - Direcția Silvică Mureș, iar locul II de Adrian Mocănașu de la Ocolul Silvic Vaduri - Direcția Silvică Neamț.

Concursul profesional ”Cel mai bun fasonator mecanic” de anul acesta a fost găzduit, în zilele de 2-3 octombrie, de Direcția Silvică Mureș, fiind de remarcat organizarea impecabilă.

Pe parcursul celor două zile, cei 36 de concurenți, câștigători ai etapelor județene organizate la nivelul direcțiilor silvice, s-au întrecut în cinci probe: doborârea arboretului, schimbarea lanțului motoferăstrăului, tăierea de precizie, tăierea combinată și curățarea crăcilor.

”Felicitări câștigătorilor și tuturor concurenților acestei ediții!”, au transmis reprezentanții conducerii RNP – Romsilva.

Concursul profesional ”Cel mai bun fasonator mecanic” este organizat anual de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva și Federația Sindicatelor din Silvicultură ”Silva”.

Fiecare direcție silvică organizează etapa județeană și cei mai buni fasonatori participă, ulterior, la etapa națională.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 04 Octombrie 2024.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.