Monitorul de Suceava

Un polițist a murit la numai 48 de ani, la 10 ani după decesul soției. Doi băieți au rămas fără ambii părinți

Florin PAIU

Tristețe mare printre polițiștii suceveni, și nu numai printre ei, după ce și-au pierdut un coleg la vârsta de doar 48 de ani.

Agentul șef principal Petrică Lupu, din cadrul Postului de Poliție Bunești - Secția de Poliție Rurală Preutești, a trecut la cele veșnice după o boală cruntă care l-a răpus în doar trei luni de zile. Diagnosticat în vara acestui an, polițistul nu a primit nici o șansă reală de vindecare de la nici un medic și și-a petrecut ultimele trei luni de zile acasă.

Polițistul mort prematur a avut parte de un destin crunt, crescându-și o bună perioadă singur cei doi băieți după ce mama lor și soția sa a murit și ea foarte tânără, acum aproximativ 10 ani.

Acum, cei doi băieți, unul de 16 ani și unul de 19 ani, au rămas și fără tată.

Una din marile bucurii ale polițistului din ultimele luni de viață a fost că băiatul cel mare a promovat cu succes, în urma cu doar o lună, concursul de admitere la Academia de Poliție. Băiatul de 16 ani își dorește să devină medic și este elev la un liceu din Fălticeni.

Petrică Lupu, care era încă polițist în activitate, a absolvit Școala de Agenți de Poliție Vasile Lascăr din Câmpina in anul 2001 și și-a desfășurat activitatea în cadrul Poliției Orașului Dolhasca și mai apoi la Postul de Poliție Bunești și Secția de Poliție Rurală Preutești. A fost un polițist care nu a fost vreodată cercetat disciplinar și care a știut să îmbine fermitatea cu empatia și să evalueze în mod corect fiecare situație în care a intervenit.

”Respect, domnule agent șef principal de poliție Petrică Lupu. Colegii din cadrul IPJ Suceava îți aduc un ultim omagiu și te asigură că vom fi o familie extinsă și pentru băieții tăi dragi”, a transmis IPJ Suceava.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 12 Octombrie 2024.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.