Cosmin ROMEGA
O investiţie de peste trei milioane de euro, care va demara de anul viitor, va duce la crearea unui nou cartier de locuinţe, într-o zonă mărginaşă a municipiului Suceava.
După ce firma care vrea să realizeze acest proiect imobiliar, Vivat Construct, a fost blocată întreaga vară să demareze lucrările, din cauza respingerii proiectului de urbanism înaintat de ei, de nu mai puţin de patru ori, acum, totul s-a rezolvat rapid, fără prea multe discuţii.
Proiectul de amenajare a unui cartier de vile pe o suprafaţă de aproximativ 4,8 hectare, în zona fostei Avicola, pe Aleea Dumbrăvii, a fost supus a cincea oară spre aprobare în Consiliul Local Suceava, prima oară fiind discutat în şedinţa din luna mai.
Acesta a fost aprobat cu 15 voturi „pentru” şi şase abţineri, încât, din primăvară, noul cartier de locuinţe ar putea prinde contur.
În proiect, casele sunt structurate pe patru tipuri - de 106 mp, 120 mp, 147 mp şi duplexuri la 112 mp de familie, fiecare vilă urmând să fie construită pe o parcelă de 440 - 500 mp, pe care vor exista construcţia propriu-zisă, curte şi parcare pentru autoturism. Proiectul mai presupune amenajarea unui teren de sport şi a unui minimarket, deservite de aproximativ 20 de locuri de parcare.
Nu este exclus ca blocarea acestui proiect, întreaga vară, să fi fost o problemă de orgolii, mai ales că după prima şedinţă de CL, în care luarea unei decizii a fost amânată, reprezentanţii firmei de construcţii au depus o plângere la DNA împotriva Consiliului Local Suceava, pentru abuz în serviciu, iar prin intermediul unor emisiuni televizate, s-a vehiculat ideea că li s-au cerut foloase materiale de către unii consilieri locali, pentru ca proiectul să fie aprobat, lucru care i-a nemulţumit puternic pe cei vizaţi, care, în replică, au spus că se fac fel de fel de presiuni, pentru a fi forţaţi să voteze favorabil.
Principalul reproş adus de consilierii locali, în şedinţele anterioare, acestui nou cartier, era lipsa unei parcări mari, publice, subterană sau supraterană, considerându-se că în lipsa acesteia, locuitorii noilor case vor parca pe stradă, deşi, conform proiectului, au loc suficient pentru a parca în curtea proprie.
Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 31 Octombrie 2014.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.